– Toata lumea asteapta performante nemaipomenite de la o institutie pe care nu o ajuta nimeni. Pare oarecum amputata fara sediul care sa aiba spatiul necesar desfasurarii unei activitati eficiente, fara posibilitati de extindere… De ce credeti ca nu vi se acorda sprijinul necesar?
– Nu as vrea sa incepem discutia pe un ton plangaret. Sigur, este un adevar faptul ca de cand ne-am inceput activitatea ne aflam intr-un sediu inchiriat, deci nu in sediul pus la dispozitie de autoritatile municipiului Bucuresti, asa cum spunea legea initiala din 1999. Am avut mai multe solicitari la administratiile care s-au succedat. E un adevar ca nu avem un sediu pentru care sa nu platim chirie, dar pe de alta parte am primit si semnale daca vreti pozitive, in sensul unei suplimentari de personal tocmai in vederea rezolvarii numarului sporit de verificari obligatorii pe care le avem de facut pe Ordonanta 16 din 2006 si care duc undeva catre cifra de 60.000 de verificari din oficiu, incluzand de la presedintele Romaniei pana la consilierii locali. De asemenea, avem si promisiuni pentru un sediu propriu. Categoric este o neimplinire, dar speram ca pana la sfarsitul anului sa rezolvam si problema sediului. Demersuri se fac in continuare si speram sa fie incununate de mai mult succes decat pana acum.
Nu avem evidenta informatizata completa
– Presupun ca lucrati foarte organizat, date fiind actualele conditii, angajati putini, spatiul extraordinar de mic. In cat timp se poate finaliza verificarea dosarului unei persoane?
– Mi-e greu sa dau un termen fix, pentru ca de la caz la caz problemele difera. Se verifica ce dosare avem pe numele unei persoane si se identifica, intr-un caz fericit, un dosar… fericit, pentru ca avem ceva de lucru. Cele mai frecvente cazuri sunt insa cele in care nu avem notele informative in dosarul de informator si, atunci, pornim de la dosarul de informator spre dosarele altor persoane mentionate in dosarul informatorului. Si atunci largim cautarile. Oamenii de la Investigatii fac acest lucru impreuna cu cei de la Arhiva. Depindem de timpul in care se fac aceste verificari, de coroborarile pe care le fac investigatorii. Mi-e greu sa dau o data. Pot sa spun doar ca legea prevede ca termenul pentru verificarile persoanelor din oficiu este de 90 de zile.
– E mult sau putin?
– In conditiile in care nu avem evidenta informatizata completa sa identificam imediat dosarele… Am obtinut ceva, dar nu este completa. Nici Securitatea nu lucra perfect! Exista diferente intre cartoteca si evidenta informatizata, evidenta care nu include toata cartoteca si atunci informatiile trebuie coroborate, inclusiv cu cele din bazele noastre de date. Toate aceste cautari paralele, incrucisate, daca vreti, necesita timp. La problemele de evidenta se adauga si cele de dosare, pentru ca orice dosar nou poate fi o cale de rezolvare si a unor lucrari mai vechi. Avem cazuri in care am dat, la un moment dat, o decizie de necolaborare si dosarul complet abia acum ne vine. Avem obligatia, potrivit Ordonantei 16, sa revenim asupra deciziei anterioare pe baza noilor probe.
– Am avut surpriza sa constatam ca au fost trecute la siguranta nationala dosare ale preotilor, scriitorilor, sportivilor… Oare mai figureaza si alte categorii la siguranta nationala?
– Nu cred ca neaparat apartenenta la un grup social sau la o institutie a fost criteriul pentru care au fost trecute la siguranta nationala. E posibil sa fi fost luate in calcul si interese de ordin politic, dar cred ca a prevalat Legea sigurantei nationale, in vigoare la vremea respectiva, interpretata poate in sens prea ingust. De mai multe ori am exprimat si public rezerve serioase in privinta clasificarii la siguranta nationala a unor dosare. Ulterior, cand acestea au fost studiate pe-ndelete, s-a dovedit ca nu mai aveau vreo legatura cu siguranta nationala din anii 2001-2005.
Declasificarea continua
– Ati vorbit cu cei de la SRI, sa aflati cate dosare urmeaza sa va mai trimita? Au trimis dosarele parlamentarilor, dar cate dosare ale demnitarilor urmeaza sa mai trimita?
– Procesul de declasificare a dosarelor continua, pe doua cai: direct de la servicii se primesc dosare declasificate din oficiu, printr-o reevaluare proprie, din perspectiva noului cadru legal, si a doua cale, prin intermediul comisiilor mixte, CNSAS-SRI, pe masura ce ajungem la acele dosare.
– Stiti deja cate dosare ale preotilor urmeaza sa primiti dupa declasificare?
– Nu. Inainte de aceasta ultima hotarare a CSAT era in curs procesul de declasificare pe cele doua cai. Si, ca urmare a discutiilor purtate de noul Colegiu cu sefii serviciilor, parcurgem din nou toate dosarele clasificate anterior la siguranta nationala.
– Incurajati de legea care va interzice sa faceti publice prea multe informatii legate de activitatea dvs. si profitand de faptul ca membrii Colegiului vin separat in fata ziaristilor cu opinii diferite, apar personaje care provoaca agitatie pe scena politica, gen Cozmin Gusa sau Lavinia Sandru. Au informatii. Unele sunt reale, altele – nu. De unde le au? Poate ar trebui reglementata si prezenta in fata presei, modul in care institutia isi spune punctul de vedere, care trebuie sa fie unitar. Si poate ceva mai multa deschidere.
– Cred ca toate aceste lucruri tin de interesul mare pe care il are in aceste zile opinia publica fata de acest subiect. La originea declaratiilor uneori diferite, divergente chiar, facute de membrii Colegiului sta insasi functionarea noastra ca un organ colegial de conducere a institutiei. De cealalta parte, nu foarte multe informatii pot fi spuse, potrivit legii, pana cand deciziile nu au ramas definitive si in acest caz avem de-a face cu informatii date „pe surse”. Sigur, daca se dovedeste ca sunt de la CNSAS, ele nu fac deloc bine si in nici un caz nu contribuie la clarificarea trecutului unor persoane, pentru ca ultimul cuvant il are justitia, prin acea decizie definitiva, pe care trebuie sa o asteptam si sa o respectam cu totii. Asa este si in tarile cu o veche traditie democratica. Publicarea unor informatii pe masura ce se lucreaza un dosar nu cred ca e benefica nici pentru cititor. Mi-as dori ca presa sa trateze dosarele pe rolul CNSAS similar cu cele de la instantele de judecata. Altfel, se poate ajunge chiar la influentarea votului in Colegiu, atata timp cat informatii de multe ori incomplete din dosare apar in presa inainte de pronuntarea Colegiului. Este un factor de presiune. De aceea, in privinta stirilor privind dosarele aflate pe rolul Colegiului CNSAS ar fi mai potrivit cred un regim similar cu cel al informatiilor din justitie.
– Verificati deja lista jurnalistilor? In ce stadiu va aflati cu cercetarile?
– Este in stadiul verificarii in arhive. De asemenea, nominalizatii sunt anuntati ca s-au inceput verificarile si li se solicita date, acte suplimentare, pentru identificarea precisa a tuturor documentelor de arhiva. Este procedura obisnuita.
– Au fost verificati toti membrii Colegiului dupa ce s-au primit cele peste un milion si jumatate de dosare? Exista „Dominic”?
– S-a facut, fireste, verificarea completa si s-a comunicat public acest lucru.
Un sistem electronic de evidenta ar fi ideal
– Spuneati ca sunt de verificat 60.000 de persoane. Apasati pe un botun, tastati un nume, iar trecutul aceluia va apare pe ecran? Cand vom atinge asemenea performanta?
– Ideal ar fi fost sa dispunem de un sistem electronic de evidenta, care sa ne permita identificarea in doua-trei minute a tuturor informatiilor despre o persoana. Inca nu avem, din pacate, asa ceva. Avem o baza de date proprie, pe care s-a construit in timp, in cei cinci-sase ani de activitate. Acest instrument esential de lucru si-a aratat roadele si in cazul unor persoane pentru care, desi nu se identificasera dosare, au putut fi deconspirate drept colaboratori datorita informatiilor avute la dispozitie in format electronic si care le-au permis investigatorilor sa faca coroborari intre mai multe dosare si documente. Pe de alta parte, e in curs de finalizare preluarea cartotecii Securitatii de la Serviciul Roman de Informatii, care din pacate necesita destul mult timp si efort pentru a putea opera verificari.
– Termenul predarii dosarelor era 30 august, nu?
– In cazul parlamentarilor, SRI si SIE au raspuns in scris ca au predat toate dosarele, inclusiv cele clasificate anterior la siguranta nationala.
78 de parlamentari cu diferite dosare
– Pana la urma cate sunt? Ladislau Csendes a declarat ca urmeaza verificarea a 70 de parlamentari. Pe de alta parte, SRI spune ca sunt in total 31 de dosare ale parlamentarilor actuali pe care le-au predat…
– Este vorba, daca vreti, de un numar de persoane pentru care SRI ne-a trimis dosare pana in 2005 si acest numar este de 47, plus 31 de persoane pentru care am primit dosare in cursul anului 2006.
– CNSAS a publicat pana acum cu 150 ofiteri de Securitate care au facut politie politica. Ultima lista a aparut in Monitorul Oficial recent, pe 17 august.
– In premiera s-au publicat si actiunile respectivilor ofiteri identificati de noi ca au facut politie politica. In Monitorul Oficial asa va aparea si de aici inainte. De exemplu, aflam ca a introdus microfoane in casa persoanei urmarite, i-a ascultat telefonul, i-a citit corespondenta, i-a refuzat pasaportul, deci toate aceste masuri care au restrans drepturile si libertatile acelei persoane, in dezacord chiar cu legislatia Romaniei din vremea respectiva, Constitutia RSR sau pactele internationale la care RSR era parte semnatara.
– O lista a ofiterilor Securitatii este greu de facut?
– Noi avem o evidenta, tot electronica. Pe masura fisarii dosarelor care ajung pe masa Colegiului, se fac aceste fise in format electronic, in care sunt consemnate si numele ofiterilor, la fel cu al informatorilor. Sunt tratate cu aceeasi masura si aceeasi seriozitate ambele categorii.
Lista intreaga a ofiterilor si tortionarilor
– In cat timp va fi prezentata opiniei publice lista intreaga a ofiterilor?
– Potrivit legislatiei actuale, CNSAS publica lista ofiterilor si subofiterilor care au fost agenti ai politiei politice comuniste. In sensul actual al legii. Adica, aceia pentru care probam cu documente ca au fost implicati in actiuni de politie politica apar, cum spuneam, in Monitorul Oficial pe masura ce anchetele in fiecare caz in parte se finalizeaza, iar deciziile Colegiului sunt definitive, doar atunci se pot trimite spre publicare.
– Dar o lista a tortionarilor poate fi intocmita?
– Ar trebui facute modificari in lege si poate ca ar fi destul de greu de definit sensul de tortionar, insa in Monitorul Oficial, in cadrul deciziei pe care CNSAS este obligat sa o publice, apar faptele acestor ofiteri. La fel si ale informatorilor. Daca informatorul a furnizat Securitatii o delatiune care a dus la arestarea cuiva se va vedea in textul deciziei.
– De ce se vorbeste tot timpul despre Directia I ca a facut politie politica pura si nu si despre Directia a VI-a, care era directia represiva, cea care intocmea dosarele penale?
– Probabil, pentru ca, cel putin in ultimii 20 de ani ai regimului comunist, numarul proceselor instrumentate de Directia de Cercetari Penale a Securitatii a fost mult mai mic decat numarul dosarelor deschise si lucrate de Directia I, care urmarea toate actele de nesupunere fata de regimul comunist, toate gesturile de disidenta. Acesta ar putea fi un raspuns. In masura in care dosarele sunt studiate si fac obiectul deconspirarii prevazute de lege, ele sunt date publicitatii. S-au publicat, in Monitorul Oficial, si nume ale unor ofiteri de la Directia a VI-a.
– In momentul acesta se poate sti cati de la Directia a VI-a au fost mutati si lucreaza acum la SRI?
– CNSAS nu detine asemenea date.
– Securitatea isi exercita rolul represiv si prin sectoristi. Se stie exact care a fost reteaua de militieni, pentru ca si ei aveau un rol important.
– Militia, de multe ori – cel putin la sate -, a facut munca Securitatii, insa urmele acestei activitati se gasesc in dosarele de Securitate. Dosarul unui cetatean care era urmarit pentru infractiuni de natura politica era instrumentat la un anumit nivel, judetean sa zicem, de Securitate si el se clasa tot in arhiva Securitatii.
In privinta microfilmelor… au fost surprize!
– Sursele PCR se pastreaza si pe microfilme?
– Nu pot sa raspund frontal la aceasta intrebare pentru ca am avut dosare pe masa Colegiului in care aparea trecuta mentiunea, cu creionul, pe coperta dosarului, „Membru PCR”. Conform normelor in vigoare inainte de 1989, dosarul unei persoane care era primita in partid trebuia distrus. Acea regula, cum vedeti, a fost incalcata din neglijenta sau voit. Am intalnit mai multe situatii de genul acesta. In privinta microfilmelor, iarasi nu putem generaliza daca au fost distruse impreuna cu dosarul. Nu putem avea aceasta certitudine, decat verificand de la caz la caz.
– Ati avut surprize verificand prin arhiva de microfilme?
– Da, surprize am avut, chiar in timpul vechiului Colegiu. In cazul unui dosar din care, in varianta pe hartie lipsea angajamentul, pe microfilm am avut surpriza sa gasim nu doar unul, ci doua angajamente… Microfilmul continea file in plus, dar exista si situatii inverse.
Devalmasia a creat o vinovatie colectiva
– Exista acum senzatia ca s-au trimis dosarele de-a valma, ca s-au amestecat dosarele de urmariti cu cele de urmaritori… Pana la urma, suspiciunea planeaza asupra tuturor politicienilor care trec pragul CNSAS.
– Din pacate, desi nu as vrea sa critic presa, felul in care au aparut aceste nume a creat aceasta vinovatie colectiva, aceasta confuzie intre cei care au fost efectiv colaboratori ai Securitatii si persoanele care au fost fie urmarite, fie punctate doar de Securitate spre a fi recrutate si care, in final, au refuzat sau Securitatea a abandonat intentia recrutarii. Alaturarea numelor victimelor de cele ale altor persoane, in devalmasie, nu cred ca este buna nici pentru cauza deconspirarii pe care presa si opinia publica o sustin. Pe micul ecran, alaturarea este si mai pregnanta, iar imaginea care se formeaza nu-l ajuta pe cetatean sa inteleaga ce-a fost bine si ce-a fost rau. Meritul acestei „dosariade” este ca revine in atentie tema clarificarii trecutului, a rolului jucat de Securitate in societatea romaneasca. Si, poate, aici ar trebui sa se discute mai mult si sa se evidentieze rolul de unealta a PCR pe care Securitatea l-a jucat. Securitatea nu a fost stat in stat, asa cum lasa sa se inteleaga aceasta focalizare pe Securitate, pe ofiteri si pe informatori, ci a fost o unealta in folosul regimului comunist, a fost garantul mentinerii dictaturii PCR asupra societatii romanesti.
Dosarul presedintelui: o obsesie
– Exista obsesia aceasta cu dosarul presedintelui. Cand si cum credeti ca se va termina?
– Sunt doua chestiuni. Una a verificarii presedintelui Romaniei, iar CNSAS a luat o hotarare in anul 2004. Pe de alta parte, Colegiul are obligatia de a se sesiza din oficiu in cazul aparitiei de probe noi si sa revizuiasca deciziile anterioare. Dar, in privinta presedintelui, nu exista documente noi care sa duca la o revizuire a deciziei din anul 2004. Nu avem nici un dosar!
– Deci nici unul dintre cei care au primit „certificate de buna purtare” nu poate sta linistit pentru ca pot aparea date noi si se schimba verdictul anterior, acela de necolaborare cu Securitatea ca politie politica?
– In masura in care apar elemente noi, deciziile se revizuiesc. Este obligatia Colegiului.
Informatori zelosi si informatori chiulangii
– Referitor la sintagma „colaborator al Securitatii ca politie politica”. Initiatorul legii, care este acum si reprezentantul PNL in Colegiu, este cel care a propus-o acum cativa ani. Acum vine Partidul National Liberal si cere ca ea sa fie eliminata. V-ar usura activitatea si cum?
– Da, activitatea Colegiului ar fi usurata, dar nu stiu daca oamenii ar intelege mai bine nocivitatea activitatii colaboratorilor. Ma gandesc la acea nuantare pe care Colegiul trebuie sa o faca in momentul de fata, respectiv sa adune si sa evalueze activitatea unui informator pe baza notelor pe care acesta le-a dat Securitatii. Acest lucru se vede si in decizie, respectiv se publica si in ce a constat activitatea respectivului informator. Or, dintr-o simpla lista de persoane care au semnat un angajament sau care figureaza intr-o lista a unui ofiter drept colaborator al Securitatii, fara nici o alta precizare, nu se mai poate distinge intre informatorii zelosi si cei care au refuzat sa dea curs angajamentului. Sintagma „politie politica” a creat dificultati Colegiului. Pe de o parte, era un paravan in dosul caruia se puteau ascunde oameni care colaborasera cu Securitatea, dar care spuneau ca nu au facut rau. Pe de alta parte, a fost o problema si Colegiul s-a confruntat cu problema gasirii notelor informatorilor, fiindca, de obicei, acestea nu s-au pastrat in dosarul informatorului, ci in dosarele persoanelor urmarite. Ceea ce a presupus un efort suplimentar, mai ales in conditiile in care CNSAS a avut la dispozitie pana de curand doar o infima parte din arhive. Acest lucru a dus la intarzieri mari in luarea deciziilor sau la decizii de necolaborare care, ulterior, mai ales dupa preluarea masiva din 2005, au inceput sa fie revizuite pe baza acestor dosare noi, a gasirii notelor respectivelor persoane. Din acest motiv, indiferent daca se mentine sau se renunta la sintagma „politie politica”, este bine sa nu se publice o simpla lista de nume, un catalog de persoane, ci sa se faca o distinctie intre acei colaboratori si informatori ai Securitatii care au semnat un angajament si i-au dat curs, chiar cu exces de zel si mergand pana la capat in indeplinirea sarcinilor pe care le primeau de la ofiteri, si alti cetateni care au semnat fortat un angajament, dar care apoi s-au sustras colaborarii, s-au eschivat de la intalnirile cu ofiterii de Securitate si, in final, au fost abandonati, dupa cum scriau chiar ofiterii in dosar. Pe de alta parte, au fost destui colaboratori, mai ales membri PCR, care, desi nu semnau un angajament, dadeau informatii Securitatii. Astfel, publicarea doar a listei numelor persoanelor cu angajament ar crea o discriminare.
– Deci, sa ramana in ordonanta sintagma, dar sa fie precizate mai clar gradele de vinovatie?
– Ar fi bine sa se faca o distinctie, deoarece e bine sa se cunoasca si in ce a constat colaborarea. Din studierea dosarelor rezulta ca unii oameni au regretat semnarea angajamentului si au incercat sa se sustraga, sa fuga de Securitate. Am avut cazuri de oameni care si-au schimbat succesiv locul de munca, altii si-au parasit inclusiv domiciliul si au peregrinat prin tara tocmai pentru a se sustrage acestei poveri a angajamentului si a legaturilor cu Securitatea. Si aceste lucruri nu rezulta doar din interviuri sau din audieri, ci unele sunt consemnate chiar in rapoartele ofiterilor care le erau pe urme.
Dosarele si Internetul
– E bine sa se mearga cu transparenta pana acolo incat dosarele sa fie publicate toate pe Internet?
– Cred ca se face o confuzie intre postarea unor liste de informatori si publicarea dosarelor in copii scanate pe Internet. Nicaieri, in tarile foste socialiste, dosarele nu sunt pe Internet, asa cum solicita unele voci la noi in tara. Punerea pe Internet ar fi si foarte complicata, chiar din punct de vedere tehnic, in primul rand, din cauza cantitatii mari de dosare. Doar in Cehia, o tara in care procesul de scanare electronica a dosarelor si trecere a lor pe suport magnetic a inceput acum 10 ani si avand o populatie mult mai mica si, implicit, mai putine documente, accesul pe Internet se face doar la propriul dosar, nu si la al politicienilor sau al altor categorii de persoane. Accesul la propriul dosar presupune aceleasi formalitati ca si la noi. Cetateanul primeste de la institutia care administreaza dosarele o parola, destinata strict acelei persoane, si isi poate accesa propriul dosar. In toata aceasta discutie se confunda publicarea unei liste cu nume pe Internet, lucru care s-a facut, cu publicarea in integralitate a dosarului, asa cum s-ar dori la noi. Liste s-au publicat in Cehia si Slovacia de catre institutiile care administreaza dosarele, iar in Polonia de catre presa, care a reusit, prin mijloace proprii sa zicem, sa colationeze o asemenea lista, care a fost insa contestata puternic, fiindca se gaseau alaturi pe aceeasi lista si persoane urmarite si informatori ai Securitatii poloneze. In final, institutia omoloaga, Institutul Memoriei Nationale, a fost asaltata de un numar-record de cereri de clarificare a situatiei fiecarei persoane care s-a regasit pe acea lista. De aceea, nu pot sustine publicarea nediferentiata a numelor informatorilor.
Pierderea credibilitatii
– Dupa votul dat in cazul lui Dan Voiculescu, multi au spus ca institutia numita CNSAS isi pierde credibilitatea, ca se amesteca politicul in deconspirarea Securitatii. Vreau sa ma refer si la presiunile care se fac asupra membrilor Colegiului… De ce credeti ca unii au acuzat pierderea credibilitatii?
– Nu a fost un singur vot, au fost mai multe care pot fi puse sub semnul intrebarii, daca este sa discutam din perspectiva politicului si a felului in care se voteaza la CNSAS. Nu trebuie omis din vedere faptul ca institutia nu da verdicte, si aceasta este o mare confuzie. CNSAS emite decizii, care sunt supuse cenzurii Justitiei, prin Curtea de Apel. CNSAS nu da verdicte, decizii definitive, acesta este apanajul Justitiei. Persoanele care considera ca decizia CNSAS este netemeinica au dreptul de a o ataca la Curtea de Apel.
– Este importanta aceasta precizare pentru ca in general se cam face abstractie de mentionarea acestei reglementari foarte clare.
– Probabil, fiindca se urmareste elementul de senzational, ignorandu-se de multe ori fondul sau caile de atac. Din dorinta de a obtine o stire proaspata, senzationala, inclusiv oamenii de la CNSAS sunt pusi de multe ori in situatia de a spune mai mult decat le permite legea. De fapt, legea prevede clar si precis ca se fac publice doar deciziile ramase definitive, prin necontestare, sau prin hotarare a Curtii de Apel.
Adrian Nastase si Mona Musca
– Ne-a ramas in minte o imagine tare ciudata. Intr-o zi au venit doua persoane sa-si consulte dosarele: Adrian Nastase si Mona Musca.
– O pura coincidenta.
– Adrian Nastase a iesit si a spus ca nu are dosar de retea, ca nu a colaborat niciodata cu Securitatea, nu a scris note pentru ea. Si a iesit apoi din sediul CNSAS si Mona Musca, spunand ca are angajament si ca numele ei de cod a fost „Dana”. De ce au aparut pana acum mai mult nume de persoane care reprezinta actuala putere si nu si de la PSD si PRM? Atunci cand se fac verificari, se lucreaza si cu arhiva PCR?
– Nu este vorba de o lista, este vorba de o transa de dosare desecretizate in baza unei hotarari a CSAT. Aceasta hotarare, prin natura ei, nu putea sa se aplice decat general, pe toate dosarele ce fusesera anterior clasate la siguranta nationala. Deci, repartizarea lor pe formatiuni politice nu este una politica, ci aleatorie. Acestea au fost dosarele secretizate, ele au sosit la CNSAS si sunt tratate cu egala masura toate, indiferent de persoane. Subliniez, nu avem o agenda aparte pentru o parte a spectrului politic si o alta agenda, o alta unitate de masura pe care sa o aplicam celeilalte parti. Este o masura generala, egala.
Sa ne cladim viitorul pe un teren sanatos, solid
– M-am pus in locul unui copil de 13-15 ani, care n-a avut nimic de-a face cu perioada comunista. Pentru el, cel care s-a nascut si a crescut in libertate, este greu de inteles „dosariada”. Ce i-ati spune unui copil de 15 ani ca sa-l convingeti de importanta deconspirarii Securitatii? De ce este necesar pentru el sa stie ce a fost inainte?
– Cred ca este important sa se cunoasca, in primul rand, cine ne conduce. Si pentru tineri, pentru soarta, viata si cariera lor este important cine conduce aceasta tara. Cunoasterea trecutului ajuta si la evitarea greselilor din trecut. Mai cred ca este bine sa se clarifice aceste lucruri tocmai pentru a lasa in urma aceasta zgura pe care reprezentat-o mostenirea comunista si pentru a se cladi ceva pe un teren sanatos, mai solid.
Toate dosarele?
– Dar aveti garantia ca pana la urma va vor fi predate toate dosarele? Cum se poate verifica?
– Nu poate fi vorba de garantii. Dorim ca in timp sa se probeze ceea ce-si asuma astazi in scris serviciile…
Din raportul Berevoiesti n-am aflat prea multe
– Ati solicitat SRI-ului date despre ancheta interna pe care a facut-o in cazul Berevoiesti?
– Am solicitat, chiar in timpul primilor ani de activitate a CNSAS, informatii legate de ancheta facuta in cazul Berevoiesti, intrucat acolo s-au distrus dosare in care apareau numele unor persoane pe care CNSAS trebuia sa le verifice. Am primit la vremea respectiva, din pacate, doar un raport oficial, general, acela prezentat si Parlamentului, din care nu am aflat prea multe…
