0.2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialClopotele de la trei biserici din judeţul Argeş au fost furate într-o...

Clopotele de la trei biserici din judeţul Argeş au fost furate într-o singură noapte

Trei clopote aparţinând bisericilor din localităţile Purcăreni, Popeşti şi Palanga din judeţul Argeş au fost furate în noaptea de marţi spre miercuri, de persoane rămase deocamdată necunoscute, informează NewsIn.

Poliţia Oraşului Costeşti efectuează cercetări în acest caz. Anchetatorii spun că la furturi au participat mai multe persoane, pentru că atât clopotele, cât şi angrenajele acestora sunt foarte grele. Valoarea prejudiciului depăşeşte 25.000 de lei, iar autorii nu au fost deocamdată identificaţi.

“S-a stabilit că, în noaptea de 24 spre 25 mai, persoane necunoscute au sustras din clopotniţa bisericii din satul Purcăreni clopotul şi angrenajul acestuia, care cântăresc 140 kg, valoarea prejudiciului fiind de 9.800 lei”, se precizează într-un comunicat al IPJ Argeş.

În aceeaşi noapte, persoane necunoscute au sustras şi clopotele de la parohiile Palanga şi Popeşti. De la parohia Palanga a fost sustras clopotul care cântărea 140 kg, în valoare de 9.800 lei, iar de la parohia Popeşti a fost sustras clopotul împreună cu  angrenajul, care cântăreau 80 kg şi erau în valoare de 5.600 de lei, potrivit Poliţiei.

„În cauză s-au întocmit dosare de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, faptă prev. şi ped. de art. 208, 209 C.P., iar cercetările continuă pentru identificarea tragerea la răspundere penală a persoanelor care se fac vinovate de comiterea faptelor”, se mai arată în comunicatul IPJ Argeş.

Cele mai citite

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...
Ultima oră
Pe aceeași temă