-0.2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialCioloş: Eu şi Guvernul meu nu avem intenţia să ne prezentăm în...

Cioloş: Eu şi Guvernul meu nu avem intenţia să ne prezentăm în alegeri

UPDATE: Premierul Dacian Cioloş le-a transmis românilor din diaspora franceză că una dintre sarcinile cele mai importante ale actualului Guvern va fi implementarea votului prin corespondenţă. 

„Ştim că una dintre sarcinile noastre cele mai importante, după care vom fi judecaţi în mare măsură, e modul în care vom organiza alegerile parlamentare din toamnă şi pot să vă spun că am tras şi vom trage toate învăţămintele din ceea ce s-a făcut bun sau mai puţin bun în trecut, cu atât mai mult cu cât şi eu am avut ocazia să votez tot în afara României la alegerile prezidenţiale şi am văzut lucruri care pot fi corectate. Anul ăsta va fi şi o provocare pentru noi, pentru Guvern, pentru că va trebui să aplicăm pentru prima dată votul prin corespondenţă cu o lege care e aşa cum e, dar e important să o valorificăm cât mai mult şi să vă creăm cât mai multe posibilităţi să puteţi să vă exprimaţi dreptul de vot şi printr-un număr suficient de secţii de votare, dar şi punând la punct acest dispozitiv de vot prin corespondenţă”, a spus premierul la Ambasada României de la Paris, potrivit Agerpres

Circa 200 de români stabiliţi în Franţa au participat la întâlnirea cu premierul Cioloş. Ulterior, şeful Executivului a fost prezent în deschiderea concertului susţinut de Eugen Doga, cu ocazia sărbătoririi Zilei Culturii Naţionale.  

Premierul Dacian Cioloş le-a spus miercuri studenţilor Universităţii de Ştiinţe Politice din Paris că un guvern tehnocrat reprezintă o soluţie tranzitorie şi că un asemenea Executiv trebuie să fie o excepţie şi nu o regulă, transmite Agerpres

„După părerea mea, nu cred că o democraţie se poate construi pe guverne tehnocrate. Cred că un guvern tehnocrat este o excepţie şi nu o regulă şi cu atât mai puţin o soluţie. Dacă împingem la extrem, modelul unui guvern tehnocrat este un mod de a nega democraţia. Pentru că ce este democraţia reprezentativă? Este un Parlament ales direct de popor şi care emană apoi un guvern. Desigur, Guvernul meu a fost votat de Parlament, de partidele politice reprezentate în Parlament, dar fără să aibă reprezentanţi în Guvern. (…) Este o soluţie, să spunem, tranzitorie şi pentru mine este clar că un guvern tehnocrat nu este o soluţie pe termen lung”, a afirmat Cioloş. 

El a spus că speră ca România să aibă „suficientă credibilitate în societate, pentru a-şi putea asuma un guvern care să fie recunoscut şi respectat de popor”. 

„Dar, dacă pentru asta trebuie să se facă o pauză, pentru ca partidele politice să-şi facă propria analiză, să-şi redefinească proiectele, structura şi să facă noi oferte societăţii – România va avea alegeri la sfârşitul acestui an -, atunci este o soluţie tranzitorie, pe care noi, în calitate de guvern tehnocrat, încercăm să o utilizăm cât mai bine posibil, lansând proiecte de reformă, care pot fi puse în practică mult mai uşor de un guvern care nu e politic şi care nu are teama unei reacţii electorale la finalul mandatului. Eu şi Guvernul meu nu avem intenţia să ne prezentăm în alegeri”, a afirmat Cioloş în faţa studenţilor francezi.

Cele mai citite

Firmele mici, obligate să implementeze SAF-T de la 1 ianuarie. Fără softuri, nu se poate

Pentru companiile mici, aceste softuri reprezintă un demers care presupune costuri suplimentare Începând cu 1 ianuarie 2025, firmele mici din România vor fi obligate să...

Firmele mici, obligate să implementeze SAF-T de la 1 ianuarie. Fără softuri, nu se poate

Pentru companiile mici, aceste softuri reprezintă un demers care presupune costuri suplimentare Începând cu 1 ianuarie 2025, firmele mici din România vor fi obligate să...

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...
Ultima oră
Pe aceeași temă