11.3 C
București
joi, 30 ianuarie 2025
AcasăSpecialCertificatul medico-legal privind decesul Mădălinei Manole, depus la dosar

Certificatul medico-legal privind decesul Mădălinei Manole, depus la dosar

Parchetul Tribunalului Bucureşti a primit la dosarul privind decesul Mădălinei Manole certificatul medico-legal de la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”, care atestă faptul că artista s-a sinucis cu Furadan, un insecticid extrem de toxic, informează Mediafax citând surse judiciare.

Sursele citate au precizat că, de la acest moment, odată cu depunerea acestui act doveditor, pot fi continuate cercetările doar în ceea ce-l priveşte pe cel care a vândut Furadanul, substanţa otrăvitoare cu care artista şi-a pus capăt zilelor. Potrivit sursei citate, persoana în cauză a fost identificată dar nu s-au putut întreprinde acţiuni de cercetare sau dispune alte măsuri procedurale,  în lipsa actului doveditor că Mădălina Manole a consumat Furadan.

Medicii-legişti resping zvonurile recente, potrivit cărora cântăreaţa ar fi consumat droguri, pe care i le procura chiar soţul ei, afirmând că nici măcar alcool nu a fost găsit în corpul artistei.

Magdalena Mircea – cunoscută publicului drept Mădălina Manole – s-a sinucis în dimineaţa de 14 iulie, chiar de ziua ei de naştere.

În 12 august, legiştii au încheiat analiza toxicologică în cazul Mădălinei Manole şi au constatat că artista înghiţise doar Furadan, nefiind găsite în sânge alcool, barbiturice, droguri sau produse pentru slăbit, potrivit declaraţiilor directorului general al INML „Mina Minovici”, Dan Dermengiu.

Raportul medico-legal în acest caz a fost înaintat Parchetului Capitalei.

Cele mai citite

Explozia prețurilor imobiliare în România: apartamentele s-au scumpit de 13 ori în 25 de ani

Prețurile apartamentelor din România au înregistrat o creștere spectaculoasă în ultimii 25 de ani, ajungând să fie de 13 ori mai mari decât la...

Oficiali europeni: Moscova ar fi interesată de relivrarea gazului în Europa în schimbul păcii în Ucraina

Oficialii europeni discută posibilitatea de a relua importurile de gaze naturale din Rusia ca parte a unui eventual acord de pace în Ucraina, au declarat...

Preț record pentru cafeaua arabica: creșteri semnificative pe fondul ofertei limitate

Prețurile globale ale cafelei arabica au urcat miercuri peste 3,60 dolari pe livră, atingând niveluri record. Creșterea este alimentată de stocurile reduse disponibile în...
Ultima oră
Pe aceeași temă