2.6 C
București
joi, 5 decembrie 2024
AcasăSpecialANALIZĂ. Ceața și viteza sunt ucigași în serie în România. Autoritățile sunt...

ANALIZĂ. Ceața și viteza sunt ucigași în serie în România. Autoritățile sunt incapabile să ia măsuri care să prevină sau măcar să limiteze indisciplina în trafic

Autorităţile par a nu mai avea soluţii pentru prevenirea şi stoparea tragediilor rutiere. Șase oameni au murit, sâmbătă și duminică, în două accidente în care au fost implicate utilitare care au lovit din plin microbuze.

Primul accident a avut loc sâmbătă dimineață pe DN2, în apropierea localității Șindrilița. O utilitară a intrat pe contrasens și a lovit frontal un microbuz. În urma impactului au decedat trei persoane – conducătorul utilitarei și două pasagere care se aflau în microbuz. Alte 15 persoane au fost transportate la unități spitalicești pentru acordarea îngrijirilor medicale. Polițiștii au informat că șoferul utilitarei, un tânăr de 27 de ani, conducea cu 120 km/h pe ceață foarte densă și de aceea a izbit microbuzul.

Duminică dimineață, șoferul unei utilitare care venea din Italia a adormit la volan, a intrat pe contrasens, unde a lovit frontal un microbuz care transporta persoane de la Filiași la Strehaia. Șoferii celor două autovehicule și  încă o persoană care se afla în utilitară și-au pierdut viața.

Serie neagră

5 noiembrie. Un accident rutier în care au fost implicate 29 de mașini, dintre care două microbuze care transportau persoane și un camion, s-a produs pe A2, în zona Lehliu. Patru persoane au decedat și peste 40 au fost rănite.

12 noiembrie. Patru persoane au murit în urma unui accident care a avut loc în noaptea de 11 spre 12 noiembrie 2016, pe
DN 14 din Sibiu, după ce șoferul a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a izbit de zidul unei case.

16 noiembrie. Pe Autostrada A2, la intrarea în Capitală, au avut loc două accidente în lanț în care au fost implicate 17 mașini – zece pe sensul către Constanța și șapte spre Capitală. 22 de persoane au fost evaluate medical iar patru persoane rănite au fost transportate la spital.

Ceață și burniță în următoarele zile

În sudul și estul țării, vremea se va menține închisă și local se va semnala ceață, burniță sau ploaie slabă. În restul teritoriului, valorile termice vor fi, în continuare, ușor mai ridicate decât cele specifice perioadei; cerul va fi variabil și doar izolat, dimineața și noaptea, va fi ceață. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Delta Dunării și pe crestele montane. Temperaturile ma­xime se vor încadra între 4 și 15 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -8 și -7 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 7-8 grade pe litoral. 

Dâncu dă vina pe ariile protejate

Vicepremierul Vasile Dâncu, în loc să găsească soluții pentru dezvoltarea rețelei de drumuri, a găsit drept scuză pentru lipsa autostrăzilor faptul că  în România sunt prea multe zone protejate.

„Am construit zone protejate, vreo 25% din teritoriul României sunt zone protejate și în aceste zone protejate se poate construi foarte greu. Credeam noi atunci și autoritățile locale credeau în momentul respectiv că aceste zone protejate vor aduce finanțare de la UE sau din altă parte, dar deocamdată ne blochează dezvoltarea, inclusiv a unor tronsoane de autostradă“, a spus ministrul Dezvoltării, la Digi 24.

Lipsa drumurilor expres și a autostrăzilor nu face decât să sporească numărul de accidente rutiere.

Sorin Bușe, ministrul Transporturilor, a declarant recent că, în 2017 vor fi construiți 150 km de autostradă, „de zece ori mai mulți“ decât în acest an.   

Cele mai citite

Trei cetățeni ucraineni vor fi recuperați de salvamontiști și polițiști de frontieră din munții Maramureșului

Trei cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului urmează a fi recuperaţi de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră, a informat,...

Trei cetățeni ucraineni vor fi recuperați de salvamontiști și polițiști de frontieră din munții Maramureșului

Trei cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului urmează a fi recuperaţi de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră, a informat,...

Avertisment dur de la Departamentul de stat al SUA: Parteneriatul Strategic cu România este în pericol

Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri noaptea, un avertisment dur în legătură cu alegerile din România. SUA sunt îngrijorate că alegerile ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă