"Generatia de aur" a medicinii romanesti a sarbatorit 30 de ani de la absolvirea facultatii. Zece profesori universitari, sapte conferentiari, peste 20 de doctori care lucreaza si predau in SUA, Franta si Germania, cinci medici cu grad de general, dar si prefecti si parlamentari, toti fac parte din aceeasi promotie care a terminat in 1977 Facultatea de Medicina Generala Bucuresti.
"Suntem cea mai buna promotie a facultatii. Nu exista nici un dubiu ca n-a existat si probabil nu va exista prea curand o serie care sa dea atatea personalitati", a sustinut psihologul Florin Tudose la intalnirea de trei decenii, care a avut loc vineri, 30 noiembrie, in aula UMF. Printre colegii sai de generatie se mai numara Irinel Popescu, doctorul care a efectuat primul transplant de ficat din Romania, si Ionel Sinescu, considerat unul dintre cei mai mari specialisti in transplantul renal. In acelasi an au absolvit cardiologul Dan Andrei Gheorghe, presedinte, zilele acestea, al unui important congres de cardiologie la Istanbul, endocrinologul Dan Peretianu, presedintele Camerei Confederative a Medicilor si autorul a numai putin de 12 carti de medicina, si dr. Silviu Constantinoiu, presedintele Societatii Romane de Chirurgie Bucuresti. "Foarte multi au plecat peste hotare, pentru ca nu se puteau manifesta aici si sunt medici mari acolo. Unii s-au reintors dupa 1989, ca profesori asociati. serban Mihaileanu preda la cardiologie, la noi, dar si la Paris", a precizat Dan Peretianu.
» Secretul succesului
"Am fost printre ultimele serii care au avut dascali construiti inainte de a fi scosi profesorii pe baze comuniste", afirma Dan Peretianu. In plus, potrivit doctorului Silviu Constantinoiu, o mare greseala pentru medicina romaneasca a fost desfiintarea internatului.