8.4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSpecialCe înseamnă astăzi Casa Regală pentru români

Ce înseamnă astăzi Casa Regală pentru români

Potrivit unui sondaj realizat de IRES în primăvara acestui an, 65 la sută din români au încredere mare și foarte mare în Familia Regală a României. Același sondaj arată că, în momentul publicării datelor sondajului, un sfert dintre români susține ideea restaurării monarhiei constituționale. Sociologii spun că există doar o diferență aparentă între cele două cifre.

”Teoretic, dacă ne uităm la actuala Constituție republicană, nici măcar nu există posibilitatea revenirii la forma de guvernământ monarhică. De aceea, procentul celor care se declară deschis pentru monarhie constituțională este mare și poate deveni, în anumite condiții, majoritar în societate, dacă s-ar pune problema deciziei prin vot. Foarte multe procente se pot transfera din zona încrederii în cea a intenției de vot”, spune sociologul Cosmin Popa.

De cea mai mare încredere se bucură Regele Mihai I, care rămâne, simbolic, figura centrală a Familiei Regale, chiar dacă Regele României și-a anunțat transferul prerogativelor sale către Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei. Iar procentele de încredere în membrii Familiei Regale a României rămân foarte mari în ciuda problemelor cu care s-a confruntat Familia Regală.

În urmă cu un an, nepotul Regelui, Nicolae Medforth-Mills, a fost exclus din linia de succesiune la Coroană și și-a pierdut titlul de Principe al României. De atunci, el nu mai reprezintă Familia Regală. Motivele acestei decizii nu au fost niciodată dezvăluite publicului.

Citește și:  Portret: Ana, Regina-Soldat a României

A urmat apoi o serie de reacții critice ale unor foşti monarhiști care au pus sub semnul întrebării îndepărtatea tânărului moştenitor. Tonul a fost dat de fosta vedetă de televiziune Marilena Rotaru, care a luat o serie de interviuri Regelui în anii ’90. Ea a demisionat din funcția de copreședinte al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei, fiind urmată de o serie de adepți, în număr de aproximativ 30. Printre aceștia s-au numărat nume sonore, precum Doina Cornea, Marius Oprea sau surorile Coposu. Ulterior, Marilena Rotaru a lansat mai multe atacuri la adresa Principesei Moștenitoare Margareta. Ultimul a venit în contextul dezbaterii publice privind recunoaşterea personalităţii juridice a Casei Regale.

De cealaltă parte, atacurile au fost respinse de o seamă de organizații monarhiste, care au rămas loiale Familiei Regale: Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei, Clubul Monarhiștilor Clujeni, Clubul Monarhiștilor Bistrițeni, Clubul Monarhist din Craiova sau Asociația Amicii Regelui Mihai din Arad.

Şi partidele politice şi-au nuanţat în ultimii ani discursul faţă de Familia Regală. PSD, ai cărui exponenți îl hăituiau şi îl calomniau pe Regele Mihai I în anii ’90, sprijină deschis ideea recunoașterii rolului Casei Regale. La fel de paradoxal, acestei propuneri nu i se împotrivesc nici măcar vechi adversari ai Majestăţii Sale, ca foștii președinți ai României, Ion Iliescu sau Traian Băsescu.  

 

Cele mai citite

De ce să incluzi nucile braziliene în dieta ta zilnică: beneficii, valori nutritive și rețete delicioase

Nucile braziliene sunt adesea privite ca o gustare premium, însă puțini cunosc adevăratul potențial pe care aceste mici comori naturale îl aduc în alimentația...

Adrian Câciu: „Nu avem downgrade de rating. Orice altă afirmație este fake-news”

Ratingul de țară al României a fost confirmat de Agenția Fitch la nivelul „BBB-”, fără o retrogradare, însă perspectiva a fost schimbată de la...

Belgrad devine prima mare capitală europeană cu transport public gratuit

Capitala Serbiei, Belgrad, va oferi transport public gratuit pentru toți locuitorii și vizitatorii, o inițiativă menită să reducă aglomerația și întârzierile din trafic, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă