Scaderile de pe marile burse internationale inregistrate in ultimele zile au indus un trend descendent si bursei autohtone . Principalele burse europene au afişat scăderi, pe fondul deprecierilor consemnate de titlurile bancare şi din industria auto. O serie de investitori au ales sa isi marcheze profitul realizat du pa cinci sedinte de crestere si au vandut o parte din actiuni. Pretul barilului de petrol a crescut pana la 130,47 dolari, euro s-a apreciat pana la o paritate de 1,5754 dolari pentru un euro, ceea ce a avut o influenta asupra evolutiei bursiere.
“O noua zi de corectii astazi la BVB. Indicii s-au depreciat cu 0,9% in cazul BET si 0,5% in cazul BET-C. BET-FI, desi la jumatatea sedintei atingea un maxim de 54.209,89 de puncte (+1,2%), acesta nu a reusit sa mentina avansul pana la final, inchizand sedinta cu o pierdere de 0,6%. Valoarea totala tranzactionata a fost de 34,6 milioane de lei (9,5 milioane de euro), din care 0,2 milioane de lei au reprezentat tranzactii futures si 0,3 milioane de lei tranzactii cu obligatiuni”, precizeaza analistii de la Prime Transaction.
Primul loc in clasamentul pe lichiditate a fost ocupat, o mare parte din sedinta, de titlurile SIF Moldova (SIF2) cu 4,2 milioane de lei. Cursul s-a stabilit la 2,2100 lei/actiune dupa o scadere de 1,3%. Cel mai afectat de tendinta descendenta a fost SIF Oltenia (SIF5), care a pierdut aproape 2,1% din valoarea de ieri, noul pret de referinta stabilindu-se la 2,8700 lei/actiune. Crestere au inregistrat doar titlurile SIF Muntenia (SIF4), de 1,2% pana la 1,6900 lei/actiune.
In sectorul bancar, titlurile BRD si Erste Bank (EBS) s-au remarcat prin scaderi de 1,8% pana la 22,2000 lei/actiune in cazul BRD si 3,2% pana la 170,3000 lei/actiune, minimul sedintei, in cazul EBS. Pe minus au inchis si titlurile emise de Banca Trasilvania (TLV), de 0,9% pana la 0,4460 lei/actiune.
In topul cresterilor gasim din nou titlurile Azomures (AZO), care au mai adaugat 10,8% la valoarea de ieri, ultimul curs fiind de 0,3400 lei/actiune.
In sectorul petrolier, titlurile Petrom (SNP) au marcat o pierdere de peste 0,9%, noul pret de referinta fiind de 0,5350 lei/actiune, pe un rulaj de 3,5 milioane de lei, situandu-se astfel pe locul trei in clasamentul pe lichiditate. Titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) s-au depreciat cu 0,6% pana la 0,0663 lei/actiune.
In segmentul Rasdaq, valoarea totala tranzactionata a fost de 2,8 milioane de lei (0,8 milioane de euro), din care 0,4 milioane de lei au reprezentat tranzactii cu actiuni Prospectiuni SA Bucuresti (PRSN). Cursul s-a stabilit la 0,6950 lei/actiune dupa o crestere de 0,7%.
Indici % zi % 2008
BET -0,91% -23,83%
BET-C -0,45% -20,96%
BET-FI -0,62% -32,35%
www.primet.ro
Top 5 cresteri BVB
1. Turism Felix Baile Felix 14,52 %
2. Azomures targu Mures 10,75 %
3. Sinteza Oradea 7,08 %
4. Electrocontact Botosani 4,52 %
5. Santierul Naval Orsova 3,64 %
Mai multe informatii financiare si bursiere puteti gasi pe www.romaniafinanciara.ro