Tramvaiele îşi reiau, sâmbătă, circulaţia pe şoseaua Iancului, ca urmare a finalizării lucrărilor de modernizare a infrastructurii rutiere, potrivit Primăriei Capitalei, citată de Agerpres.
Astfel, linia 46 va funcţiona între terminalele Republica şi Gara de Nord, pe bd. Basarabia, bd. Chişinău, şos. Pantelimon, şos. Iancului, şos. Mihai Bravu, şos. Ştefan cel Mare, bd. Iancu de Hunedoara, şos. Nicolae Titulescu, str. Dr. Felix, bd. Ion Mihalache, str. Buzeşti, bd. Alex. Ioan Cuza, bd. Gh. Duca.
Traseul de întoarcere va fi pe Calea Griviţei, str. Buzeşti, bd. Ion Mihalache, str. Dr. Felix, şos. Nicolae Titulescu, bd. Iancu de Hunedoara, şos. Ştefan cel Mare, şos. Mihai Bravu, şos. Iancului, şos. Pantelimon, bd. Chişinau, bd. Basarabia.
Reprezentanţii Primăriei Municipiului Bucureşti le solicită conducătorilor auto să nu staţioneze pe partea carosabilă, să nu parcheze pe trotuar şi să respecte semnificaţia semafoarelor care au fost puse în funcţiune pe tronsonul dintre Piaţa Iancului şi bd. Pierre de Coubertin.