UPDATE 13.30: Adjunctul Direcției Silvice Suceava, Valentin Solovăstru, a declarat, miercuri, că în urma furtunii din ziua precedentă au fost doborâți copaci în masă pe 26 de hectare la Falcău, informează Agerpres.
Adjunctul Direcției Silvice Suceava a arătat că, în urma centralizării datelor din teren, s-a constatat că furtuna a produs pagube importante în fondul forestier, provocând doborâturi de peste 50.000 de metri cubi în păduri din județ, iar la Falcău pe o suprafață mare s-au produs doborâturi în masă.
Solovăstru a precizat că s-au înregistrat doborâturi de aproximativ 53.000 de metri cubi în zone de munte ale județului, respectiv Brodina, Falcău, Moldovița, Vama, Pojorâta și Iacobeni. Potrivit lui Solovăstru, în acest an, furtunile au provocat doborâturi de peste 70.000 de metri cubi de masă lemnoasă în județ, el subliniind că pădurea calamitată urmează să fie curățată de silvicultori, iar terenul va fi reîmpădurit în doi ani, în conformitate cu normele silvice în vigoare.
11.00: 22 de persoane au ajuns la spital cu traumatisme, în urma furtunii care a avut loc marţi seara în Galaţi, potrivit ISU, informează Agerpres.
„La Galaţi au ajuns la spital 22 de persoane cu diferite traumatisme. În prezent, un singur caz mai este considerat de cod roşu, este vorba despre un tânăr de 30 de ani din Vânători peste care a căzut un copac. El are traumatisme la nivelul bazinului. Ceilalţi răniţi sunt în stare bună, au traumatisme. Sute de copaci au fost rupţi de vânt. Au fost avariate 30 de autoturisme. Sute de copaci au căzut în oraş şi în judeţ, opt localităţi au rămas fără curent. În ceea ce priveşte reţeaua rutieră, pe mai multe drumuri naţionale, judeţene şi în interiorul oraşului s-a circulat cu greutate din cauza resturilor de pe carosabil", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.
Sute de gălăţeni din diferite zone au rămas peste noapte fără curent electric, iar miercuri dimineaţa încă se lucra la reţelele electrice.
„La ora 7.00, mai erau afectate 14 linii electrice aeriene de medie tensiune (5 total şi 9 parţial),174 posturi de transformare, care alimentează aproximativ 1.000 de consumatori. Până la această oră au fost depistaţi opt stâlpi de medie tensiune rupţi. Sucursala Galaţi a suplimentat specialiştii din teren. Sunt acum peste 60 de angajaţi ai Sucursalei de Distribuţie, ajutaţi de colegii din cadrul Agenţiei de Întreţinere Servicii Energetice, care acţionează, organizaţi în 22 de echipe, pentru remedierea defecţiunilor apărute. Au fost remediate defecţiunile din reţeaua de înaltă tensiune şi o parte dintre cele din reţeaua de medie tensiune. În acest moment echipele se concentrează pe reţeaua de joasă tensiune, în vederea alimentării tuturor consumatorilor. Intervenţiile se desfăşoară însă destul de greu din cauza copacilor şi crengilor cazute în reţea", se arată într-un comunicat de presă transmis miercuri dimineaţa de SDEE Galaţi.
30 de persoane au fost rănite, în ultimele 24 de ore, din cauza vântului puternic şi a descărcărilor electrice. Astfel, pompierii au intervenit în 17 judeţe, unde vremea rea a creat pagube. 700 de copaci au căzut pe carosabil, 72 de maşini fiind avariate, informează Inspectoruatul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
În urma manifestării fenomenelor meteorologice periculoase au fost înregistrate efecte de vreme rea în 91 localităţi din 17 judeţe, respectiv Alba, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Maramureş, Mureş, Prahova, Sălaj, Vaslui, dar şi în municipiul Bucureşti.
Din cauza vântului puternic şi a descărcărilor electrice, la nivel naţional au fost înregistrate 30 de victime. Totodată, 687 de copaci au fost doborâţi pe carosabil, maşini, locuinţe şi stâlpi de electricitate, fiind afectate 24 de acoperişuri şi 72 de autovehicule. Totodată, 18 case, șase curți și trei subsoluri au fost inundate, fiind necesară intervenţia pompierilor pentru evacuarea apei din gospodării.
„Din cauza ploilor şi aluviunilor de pe carosabil, circulaţia rutieră pe DN 1 (între localităţile Buşteni şi Azuga) şi pe DN 7C Transfăgărăşan s-a desfăşurat cu dificultate, iar echipe specializate au intervenit pentru remedierea situaţiei şi curăţarea drumurilor”, a mai precizat IGSU.
Salvatorii reamintesc că pe timpul intensificării vântului şi căderilor de grindină, populaţia trebuie să îşi asigure protecţia în locuinţe sau alte spaţii de adăpost. De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanţă faţă de copaci sau stâlpi de electricitate.
Marţi seara, o femeie din Brăila a murit, după ce un copac smuls de vijelie în localitatea Lacu Sărat a lovit-o în cap. De asemenea, cel puţin 10 persoane au fost rănite la Galaţi, două fiind în stare gravă.