Cei 25 de angajaţi ai minei de molibden de la Băiţa, judeţul Bihor, care erau responsabili cu asigurarea securităţii exploatării, au oprit, luni, lucrul, lăsând galeriile să fie inundate şi existând astfel riscul ca apa care spală metale grele să iasă la suprafaţă în zona oraşului Nucet, potrivit Mediafax.
Luni, toţi cei 25 de angajaţi ai minei din Băiţa, responsabili cu securitatea minei, au sistat lucrul.
„Fiecare contract individual de muncă a expirat astăzi (luni – n.r.), nimeni nu mai e angajat, aşa că nimeni nu mai lucrează. Nimeni nu ne-a întrebat dacă mai vrem, măcar, să rămânem angajaţi”, a declarat corespondentului Mediafax Alexandru Iştoc, liderul sindical al minerilor.
Firma care exploatează în prezent mina este Olservmin.
Minerii estimează că, în cursul zile de luni, apa va ajunge la pompe şi motoare şi, odată ce va trece peste ele, nu va mai putea fi pompată de aceste utilaje, ci doar de altele noi.
„Nu ştiu cât va dura până să se inunde mina, însă am vorbit cu un geolog care mi-a spus că mina se va inunda în mod clar şi va ajunge în oraşul Nucet, unde iese o galerie. Va ajunge în Crişul Băiţei, de acolo în Crişul Negru şi vom avea probleme şi cu Ungaria. Apa spală numai metale grele, deci e clar că va fi contaminată”, a spus Iştoc.
Contactat de corespondentul Mediafax, şeful Agenţiei Judeţene pentru Resurse Minerale, Radu Miron, a confirmat riscurile prezentate de Iştoc.
„Acest obiectiv este arondat Inspectoratului Judeţean din Alba, însă, din cunoştinţele mele, există posibilitatea să fie probleme precum inundarea galeriei, respectiv ca apa din mină să ajungă în oraşul Nucet. Totuşi, acestea nu sunt certitudini. Trebuie făcute nişte studii pentru a şti cu siguranţă”, a explicat Miron.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana”, Cristian Herţe, ISU nu a fost informat oficial despre situaţia de la Băiţa.
Conflictele la Mina Băiţa au debutat în februarie 2010, când minerii s-au blocat timp de două zile în subteran, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile. Pe atunci, Mineral Mining, firmă românească, dar cu acţionariat suedez, era cea care exploata mina. Ulterior, minerii de la Băiţa au protestat declanşând greva foamei, dar şi blocându-se în subteran.
În luna iunie 2010, acţionarul suedez al firmei a renunţat la afacere, iar minerii din Băiţa au devenit acţionarii Mineral Mining. Aceştia au vândut activele către Olservim în toamna anului trecut. Din luna octombrie a anului trecut, la mina din Băiţa au mai rămas angajaţi doar 25 de muncitori responsabili cu securitatea exploatării, toţi ceilalţi angajaţi dându-şi demisia.
Cei 25 de angajaţi susţin că nu au mai încasat niciun salariu din luna februarie a anului trecut.