-1.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialBăsescu se pregăteşte pentru reconfirmarea brevetului de comandant de navă

Băsescu se pregăteşte pentru reconfirmarea brevetului de comandant de navă

Preşedintele Traian Băsescu a început cursurile de reconfirmare a brevetului de comandant de navă ale Centrului Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV), transmite Mediafax.

Potrivit directorului general al CERONAV, Ovidiu Cupşa, Traian Băsescu a început, luni, cursurile de reconfirmare a brevetului, pe care le face la vila de protocol de la Neptun.

„Este într-un program de pregătire personală, începând de luni, instructorul desemnat să conducă programul deplasându-se la locaţia solicitată de cursant (vila de protocol de la Neptun – n.r.). Există o asemenea procedură”, a declarat Ovidiu Cupşa.

El a mai spus că după ce termină programul de pregătire personală, „probabil la sfârşitul săptămânii viitoare”, Traian Băsescu urmează să îşi dea competenţele pe simulator, la centru, pregătirea, care se va încheia săptămâna viitoare, făcându-se la vila de protocol de la Neptun..

Ovidiu Cupşa a precizat că preşedintele a solicitat program personal de urgenţă pentru reconfirmare şi a achitat 2.300 de lei, faţă de tariful obişnuit de 1.500 de lei, iar cursul va dura aproximativ două săptămâni, în loc de cinci zile cât este în mod normal.

Directorul CERONAV a mai spus că reconfirmarea brevetului de comandant nu-i va da dreptul preşedintelui să navigheze, în acest sens fiind necesară şi efectuarea cursurilor IMO.

Preşedintele Traian Băsescu a urmat cursurile de reconfirmare a brevetului de comandant în august 2007, tot la CERONAV, iar acestea au expirat în august 2012.

Cele mai citite

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...
Ultima oră
Pe aceeași temă