Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, copilul a suferit arsuri pe 25 la sută din suprafaţa corpului, în zona toraco-abdominală şi pe mâni, după ce şi-a tras peste el o oală cu lapte opărit, într-un moment în care a fost lăsat nesupravegheat, informează Mediafax. Medicii au decis de a-l transfera de urgenţa la o clinică de arşi din Bucureşti.
Solicitat prin intermediul numărului de urgenţă 112, un echipaj medical al ambulanţei l-a preluat pe copil şi l-a transportat la Spitalul de Urgenţă Bârlad.
Întrucât elicopterul SMURD nu a avut condiţii meteo de zbor, transferul copilului până în Bucureşti s-a făcut cu ambulanţă.