Aproximativ 3,6 milioane de români intenţionează să se mute în următorii cinci ani, iar 66,5% dintre aceştia ar prefera tot în România, cele mai atractive fiind Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Braşov, potrivit unui sondaj menţionat în raportul "Oraşe-magnet, Migraţie şi navetism în România", realizat de angajaţi ai Băncii Mondiale.
Astfel, 18% dintre respondenţi (reprezentativi pentru aproximativ 3,6 milioane de persoane) au declarat că intenţionează să se mute în următorii 5 ani, cu o rată medie a certitudinii de 85%, potrivit Agerpres. 82% au afirmat că nu s-au gândit să se mute în următorii 5 ani. În rândul celor care au în vedere să se mute, o pondere extrem de mare o au tinerii – vârsta medie a celor care intenţionează să se mute este de 35 de ani. 75% dintre respondenţii care au în vedere să se mute în următorii 5 ani nu au copii, iar din cei 25% care au copii, majoritatea au doar un singur copil.
În general, persoanele care iau în calcul această posibilitate au un nivel de studii mai ridicat, venituri mai mari şi sunt, într-o proporţie mai mare decât media pe ţară, angajaţi în sectorul privat. La nivel teritorial, locuitorii din regiunile cel mai puţin dezvoltate (de exemplu Sud-Muntenia, Nord-Est) sunt mai predispuşi să se mute decât cei din regiunile mai dezvoltate (de exemplu Vest, Centru).
Atunci când au fost întrebaţi unde şi-ar dori să se mute, 66,5% dintre respondenţi au afirmat că ar prefera să se mute tot în România, în timp ce 31,3% au menţionat că ar prefera să se mute în străinătate. Astfel, rezultatele arată că aproximativ 2, milioane de români iau în calcul ideea de a se muta tot pe teritoriul ţării în următorii 5 ani, în timp ce 1,1 milioane au în vedere să emigreze – o inversare faţă de dinamica anilor anteriori, când majoritatea românilor preferau să se mute în străinătate.
Din perspectivă teritorială, locuitorii din vestul României iau mai mult în calcul posibilitatea mutatului în străinătate, în timp ce locuitorii zonelor mai apropiate de Bucureşti sunt mai predispuşi să se mute în interiorul ţării. Locuitorii din mediul urban şi cei cu un nivel de studii mai ridicat sunt mai predispuşi să emigreze, în timp ce aceia cu un nivel de studii mai redus şi locuitorii din zona rurală sunt mai predispuşi să se mute în interiorul ţării. Studiul arată că bărbaţii preferă să emigreze, iar femeile preferă migraţia în interiorul ţării.
La întrebarea privind preferinţa destinaţiei în interiorul României, 71,4% dintre respondenţi şi-au declarat înclinaţia către zonele urbane.
Potrivit raportului, cele mai atractive oraşe sunt Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Braşov. O pondere covârşitoare de respondenţi doresc să locuiască în Cluj-Napoca, Timişoara şi Braşov – adică ponderea persoanelor care şi-ar dori să locuiască în aceste oraşe este mult mai mare decât ponderea populaţiei din propria zonă urbană funcţională (ZUF) raportată la populaţia întregii ţari.
La întrebarea "În ce oraş v-ar plăcea mai mult să locuiţi?", 15,23% au indicat Bucureşti, 11,37% – Cluj-Napoca, iar 9,14% – Timişoara. Dar la întrebarea "În ce oraş, diferit de cel în care locuiţi în prezent, v-ar plăcea cel mai mult să locuiţi?", 15,32% au menţionat Cluj-Napoca, 14,46% Bucureşti şi 11,88% Timişoara.
Raportul precizează că sondajul a fost aplicat unui eşantion reprezentativ de 1.250 de persoane din România, utilizând o metodă de eşantionare aleatorie care a ţinut seama de distribuţia teritorială a populaţiei, de structura demografică şi de distribuţia pe sexe şi pe zone urbane/rurale.