16.9 C
București
duminică, 22 septembrie 2024
AcasăSpecial"Avansarea lui Stanca, un gest nefericit"

„Avansarea lui Stanca, un gest nefericit”

Membrii Societatii Timisoara si-au aratat surprinderea fata de faptul ca Traian Basescu l-a avansat la gradul de general de brigada pe fostul ofiter de Securitate Nicolae Viorel Stanca, apreciind drept "nefericit" acest gest al presedintelui, informeaza un comunicat al organizatiei.

Potrivit Consiliului de conducere al Societatii Timisoara, semnat de presedintele acesteia, Florian Mihalcea, numele lui Stanca, presedintele PD – Salaj, apare pe lista intocmita in 2004 de catre Coalitia pentru un Parlament Curat.

 

Conducerea organizatiei apreciaza ca, in aceasta perioada, "marcata de confuzie si de semnale contradictorii emise pe scena politica din tara noastra, demersurile pentru reformarea morala a clasei politice romanesti, folosind ca instrument declarativ – printre altele – si o lege a lustratiei, isi pot pierde usor din credibilitate printr-o masura cum este aceasta avansare in grad". "Mai mult, nepotrivirile dintre discursul presedintelui Romaniei si faptele sale pot crea deruta in sanul societatii romanesti, iar speranta intr-o limpezire spirituala a climatului politic se pot stinge din nou", se arata in comunicatul Societatii Timisoara.

In consecinta, Societatea Timisoara "gaseste drept nefericit gestul presedintelui si il roaga sa fie mai atent la semnificatiile unora sau altora dintre masurile pe care le ia sau la care subscrie". Comunicatul Societatii Timisoara a fost semnat si de Societatea Academica din Romania, Grupul pentru Dialog Social, Asociatia Pro Democratia, Alianta Civica, Freedom House si de Academia de Advocacy.

Stanca a lucrat, inainte de 1989, in fosta Securitate, in cadrul Directiei a III-a de contraspionaj si, la alegerile din 2004, a fost prezent pe "listele negre" ale Coalitiei pentru un Parlament Curat. In raportul Coalitiei pentru un Parlament Curat, luat in considerare la acel moment de Traian Basescu si de fostul lider al PNL de atunci Theodor Stolojan in stabilirea candidaturilor, in dreptul numelui lui Stanca figureaza urmatoarele mentiuni: "ofiter de contrainformatii inainte de 1990, unul dintre cei mai bogati oameni de afaceri din Salaj, prin grupul de firme Vidalis, firme estimate la o valoare de 15-20 de milioane de euro. Societatea Vidalis a achizitionat, cu peste 25 de miliarde de lei, cateva active al SC IAIFO Zalau, societate aflata in lichidare voluntara".

Cristina Darmina Iamandi
Cristina Darmina Iamandi
Cristina Darmina Iamandi, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă