Mai multe autovehicule au fost scoase în ultimele 24 de ore din zăpadă de autorități în județul Galați. Printre acestea se numără și o o ambulanţă care transporta un pacient şi două microbuze.
Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, în ultimele 24 de ore, s-a intervenit cu utilaje pentru deszăpezirea mai multor autovehicule rămase blocate în trafic, scrie Mediafax.
Astfel, a fost vorba despre o autosanitară a Serviciului de Ambulanţă Galaţi, care transporta un pacient, de un microbuz în care se aflau două persoane şi care a rămas blocat în zăpadă între localităţile Vârlezi şi Târgu Bujor, dar şi de un microbuz cu o persoană, înzăpezit între Corni şi Valea Mărului.
Totodată, s-a acţionat pentru deblocarea a 11 autoturisme în care se aflau 20 de persoane şi care au rămas înzăpezite pe mai multe drumuri din judeţ, fiind necesară şi intervenţia unei şenilate de la ISU şi a unui autoturism de teren al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi, concomitent cu utilajele de deszăpezire.
De asemenea, traficul pe DJ 253 Cudalbi – Băleni este blocat din cauza sulurilor de zăpadă, în prezent acţionându-se cu utilaje pentru deszăpezire, mai arată Mediafax.
Drumarii intervin şi pentru lărgirea benzilor de circulaţie pe drumurile naţionale sau judeţene din Galaţi, unde traficul se desfăşoară cu dificultate.