-2.3 C
București
sâmbătă, 14 decembrie 2024
AcasăSpecialArmata romana: diletantism sau reforma?

Armata romana: diletantism sau reforma?

Ttot mai multi soldati romani mor in Irak si Afganistan in lupta impotriva terorismului. Pe de alta parte, politicienii romani vorbesc mai mult despre retragerea trupelor si foarte putin despre necesitatea unei reforme in Armata. Fosti si actuali ministri ai Apararii, precum si analisti militari explica pentru Romania libera care sunt problemele sistemului autohton de aparare si dau cateva solutii.
Cornel Codita, analist militar, socoteste ca "dinamica inzestrarii Armatei e influentata de mult prea multi factori si de o politica incoerenta". Opinia este sustinuta si de Costica Canacheu, presedintele Comisiei de aparare din Camera Deputatilor: "Fiecare guvern a avut o viziune diferita asupra Armatei si un plan propriu". Profesorul universitar de la scoala Nationala de Studii Politice si Administrative Vasile Secares "pune degetul" pe diletantismul cu care este tratata problema misiunilor militarilor romani: "Avem foarte putini politicieni care se pricep. Cei mai multi dau dovada de o dezolanta capacitate de a intelege politica internationala, pe care o abordeaza prin prisma chestiunilor de politica interna". Secares este de parere ca Romania a intrat in NATO fara ca majoritatea politicienilor sa inteleaga ca "va trebui sa indeplinim o serie de misiuni pentru care nu suntem pregatiti psihologic, militar si politic". El este completat de Codita, care considera ca "politicienii au o viziune total gresita: trimitem militari in virtutea aliantelor din care facem parte, iar pentru ca nu avem suficienti bani, facem compromis la dotari". Codita sustine ca "gradul de risc pe care si-l asuma militarii romani este foarte mare din cauza disfunctionalitatilor".
Ideea ca nu s-a discutat niciodata despre ce fel de armata ne trebuie pentru NATO este intarita si de ministrul Apararii, Teodor Melescanu: "Pana acum am facut un efort serios ca Romania sa isi respecte angajamentele. Acum trebuie sa stabilim tehnic si profesionist cat ne permitem sa facem si cati oameni trimitem in teatrele de operatiuni. Sa nu mai fie motiv de negociere intre partidele politice".
Fostul ministru al Apararii Ioan Mircea Pascu afirma ca pentru a reforma Armata "ar trebui sa stam de vorba cu aliatii, sa-i intrebam cum procedeaza ei". Deocamdata, Melescanu s-a inspirat din modelul francez: dotarea Armatei cu tehnica ultramoderna prin bugetare multianuala. "Fiecare dintre cele sase programe strategice trebuie aprobat de Parlament. Costurile sar de 10 miliarde de euro si cautam un leasing extern pe care il vom achita in 10 ani." Analistul Cornel Codita precizeaza ca primul pas pentru reforma ar fi "eliminarea improvizatiei politicienilor in aceasta problema si mergand pana la dezbaterea publica pentru sustinerea Armatei: mai mergem sau nu in conflicte care ne costa bani de la buget?". In opinia lui Pascu, participarea Romaniei cu forte militare in teatrele de operatiuni este vitala: "E singura sansa de a fi luati in seama. Daca vrei sa fii la masa marilor puteri, trebuie sa intri in joc". Acest lucru trebuie facut insa cu responsabilitate, considera Codita: "Politicienii trebuie sa isi asume raspunderea juridica pentru diletantismul cu care decid misiuni fara ca armata sa fie pregatita tehnic. Ar trebui sa avem o dezbatere serioasa referitoare la ce putem face si la ce ne angajam". De aceeasi parere este si ministrul Melescanu: "In anumite zone, lipsa noastra de dotare tehnica este compensata de aliati".

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă