5.2 C
București
joi, 2 ianuarie 2025
AcasăSpecialArad: Accident în lanț pe DN7. Două autocare și cinci mașini implicate

Arad: Accident în lanț pe DN7. Două autocare și cinci mașini implicate

Două autocare cu muncitori şi cinci maşini au fost implicate, vineri dimineaţă, într-un accident în lanţ produs pe DN7, la intrarea în municipiul Arad, din cauza poleiului.

Potrivit Mediafax, în timpul accidentului au fost rănite două persoane, între care un pasager din autocar.

Accidentul a avut loc chiar la intrarea în municipiul Arad, pe DN7, în zona sediului Registrului Auto Român, unde două maşini care circulau din sensuri opuse s-au ciocnit după ce una dintre ele a derapat pe şoseaua acoperită de polei.

Imediat după impact, o femeie aflată la volanul unui Fiat a încercat să evite vehiculele implicate în prima coliziune şi a tras de volan, ajungând pe contrasens, unde s-a ciocnit cu un autocar, care a fost lovit în spate de un alt autocar.

Alte două maşini au fost implicate în accident, pentru că şoferii nu au reuşit să evite coliziunea cu primele vehicule care s-au ciocnit din cauza poleiului de pe carosabil.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Arad, Ovidiu Liber, două persoane au fost rănite, respectiv femeia din Fiat şi un bărbat care era pasager într-unul din autocare, care transporta muncitori la o fabrică. Femeia a fost scoasă din maşină de un echipaj de descarcerare al pompierilor.

Ambele persoane au fost transportate la spital, iar medicii spun că nu au răni care să le pună în pericol viaţa.

Poliţiştii spun că accidentul în lanţ s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, urmând să stabilească vinovăţiile.

Totuşi, potrivit lui Ovidiu Liber, va fi amendat şi administratorul drumului public (CNADNR) pentru că nu a luat măsuri pentru a combate poleiul, mai scrie Mediafax.

În urma accidentului în lanţ, DN7 a fost închis o oră, iar traficul a fost deviat pe centura oraşului.

Judeţul Arad s-a aflat, până vineri dimineaţă, sub cod galben de polei.

Cele mai citite

Un cardiolog „rupe” mitul cu cei 10.000 de pași făcuți zilnic

De-a lungul anilor, ideea că 10.000 de pași pe zi reprezintă obiectivul ideal pentru menținerea unei bune stări de sănătate și fitness a devenit...

Profesor de economie: „Taxa pe stâlp”, o măsură nocivă, disperată și fără viziune economică

Cristian Păun a explicat că această taxă va avea un impact economic negativ, afectând investițiile, industrializarea și echilibrul balanței comerciale a României Profesorul de economie,...

Acțiunile Tesla au scăzut, după ce a raportat prima scădere a livrărilor anuale

Tesla a publicat raportul privind producția și livrările de vehicule pentru ultimul trimestru al anului 2024, evidențiind atât realizările, cât și provocările companiei într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă