Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat că șefa Casei de Asigurări de Sănătate Prahova, Simona Mihai, se află în stare de incompatibilitate, începând cu data de 25 februarie 2016, întrucât deține simultan funcția de președinte-director general și pe cea de șef Serviciu Control, în cadrul aceleiași instituții.
ANI precizează, într-un comunicat de presă, că în calitate de președinte-director general al Casei de Asigurări de Sănătate Prahova, Simona Mihai a semnat o decizie privind numirea sa în funcția de șef Serviciu Control.
Potrivit sursei citate, anterior semnării acestei decizii, Simona Mihai a fost implicată în întregul proces de organizare a concursului de recrutare pentru ocuparea funcțiilor de conducere vacante din cadrul CAS Prahova, inclusiv cea de șef Serviciu Control, organizat la data de 23 februarie 2016, semnând mai multe documente ce au stat la baza organizării concursului.
Astfel, Simona Mihai ar fi încălcat dispozițiile art.94, alin.(1) și alin (2), lit.a) din Legea nr.161/2003, care stipulează: "(1) Calitatea de funcționar public este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcții publice sau calități decât cea în care a fost numit, precum și cu funcțiile de demnitate publică. (2) Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: lit. a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice", precum și dispozițiile art.79, alin.(1), lit.c) din același act normativ, potrivit căruia "(1) Funcționarul public este în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situații: (…) c) interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice", mai spune ANI.