0.2 C
București
marți, 31 decembrie 2024
AcasăSpecialANI: Deputatul PSD, Cornel Cristian Resmeriţă, în conflict de interese

ANI: Deputatul PSD, Cornel Cristian Resmeriţă, în conflict de interese

Potrivit ANI, Cornel Cristian Resmeriţă , deputat PSD, a fost în conflictul de interese în materie administrativă, pentru că în 2009 a încheiat un contract cu fratele său, Lucian Marius Resmeriţă, prin care acesta a fost angajat în funcția de consilier în cadrul Biroului parlamentar nr. 275 din localitatea Vulcan, județul Hunedoara.

Lucian Marius Resmeriţă a obţinut, în perioada în care a fost angajat la biroul parlamentar al fratelui său, respectiv din ianuarie 2009 până în aprilie 2012, suma de 56.876 de lei (aproximativ 12.600 de euro), se arată într-un comunicat de presă al ANI.

Astfel, Cornel Cristian Resmeriţă a încălcat prevederile articolului 70 din Legea 161/2003, potrivit cărora "prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative", precum și ale articolului 71, conform cărora "principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public".

De asemenea, Agenția Națională de Integritate a cerut Parchetului Înaltei Curţi de Casație și Justiție să facă verificări în cazul deputatului Resmeriţă, pentru conflict de interese.

Potrivit Codului penal, fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii cinci ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

ANI a precizat că deputatul Cornel Cristian Resmeriţă a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate și drepturile de care beneficiază, iar acesta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

Cornel Cristian Resmeriţă este deputat din 2008, din partea Partidului Social Democrat, iar în prezent este membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport.

Cele mai citite

Care ar fi prima ipoteză a prăbușirii avionului Jeju Air 2216 în Coreea de Sud

Continuă investigaţiile pe Aeroportul Internațional Muan, din Coreea de Sud, după catastrofă aviatică în care au pierit 179 de oameni. Încă nu se știe ce...

Israelul a interceptat două „proiectile” trase deasupra teritoriului său din nordul Fâșiei Gaza

Armata israeliană a anunţat luni că a interceptat două "proiectile" trase deasupra teritoriului israelian din nordul Fâşiei Gaza, unde este în război de peste...

Un jaf armat asupra unui convoi al Programului Alimentar Mondial (PAM) s-a soldat cu doi morți în Fâșia Gaza

Două persoane au fost ucise duminică în Fâşia Gaza, unde situaţia umanitară este critică după mai bine de un an de război, în cursul...
Ultima oră
Pe aceeași temă