UPDATE 23:50: Fratele lui Bercea Mondial, Vasile Anghel, şi primarul unei comune doljene au fost reţinuţi, marţi seară, pentru 24 de ore, în urma unor descinderi în judeţele Dolj şi Olt, fiind suspectaţi că au înşelat statul cu peste 360.000 de lei, informează Mediafax. Cei doi vor fi prezentați, miercuri, instanţei, cu propunerea de arestare preventivă.
Vasile Anghel, ”Amar General”, fratele lui Bercea Mondial a fost audiat, marți, la sediul IPJ Dolj, el fiind acuzat de afaceri ilegale cu primării. La audieri a fost dus și primarul comunei Daneți, precum și un angajat al primăriei.
”În această dimineată, polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor Dolj au efectuat cinci percheziții domiciliare pentru documentarea activității infracționale într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual și uz de fals.
În urma perchezițiilor efectuate, patru în județul Dolj și una în județul Olt, polițiștii au ridicat mai multe înscrisuri și documente cu valoare probantă în cauză.
Prejudiciul cauzat în urma activității infracționale a celor trei persoane este de aproximativ 400.000 lei”, anunță IGPR.
Polițiștii spun că Vasile Anghel se află în atenția lor de doi ani. Atunci, Vasile Anghel și alte două persoane ar fi prejudiciat șase primării. Aceștia ar fi depus mai multe acte false în instanță în care spuneau că instituțiile încheiaseră contracte cu firmele lor, pentru care apoi "beneficiarii" nu ar mai fi plătit.Aceștia susțineau,cu facturi false, că au vândut primăriilor tomberoane, pubele sau tobogane pentru locurile de joacă. Iar ulterior cereau instanței să oblige instituțiile să achite contravaloarea acestora, deși primăriile nu au primit niciodată obiectele.
În baza documentelor depuse de suspecți instanța obligă primăria să plătescă. Până reușeau primarii să demonstreze contabil că nu aveau nicio treabă cu firmele respective, instituțiile se trezeau deja cu popriri pe conturi. Amar este cel care l-a denunțat pe Bercea atunci când interlopul și-a înjunghiat nepotul.