Poliţia de Frontieră a asigurat artere de control suplimentare în principalele puncte de trecere a frontierei şi recomandă şoferilor să utilizeze duminică şi alte puncte de ieşire din ţară, informează MAI, conform Mediafax.
Măsura a fost dispusă pentru evitarea blocajelor la punctele de graniţă în ultima zi a mini-vacanţei de iarnă, a precizat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.
"De exemplu pentru graniţa cu Ungaria, pe lângă punctul de trecere a frontierei Nădlac, se poate opta pentru punctele de trecere a frontierei Turnu şi Vărşand", a adăugat Dajbog.
Recomandarea fost făcută şi Centrul InfoTrafic al Poliţiei Române, care a precizat că în judeţul Arad, pe DN7, s-a format o coloană de tiruri la Vama Nădlac. "Le recomandăm conducătorilor de autoturisme să fie prudenţi când depăşesc acea coloană. Reamintim că pot fi folosite şi punctele de trecere a frontierei Turnu şi Vărşand", au spus cei de la InfoTrafic.
Purtătorul de cuvânt al MAI a mai declarat, în acelaşi context, că duminică este aşteptat un trafic intens, în special pe principalele artere rutiere (DN1, Autostrada A1, Autostrada A2), precum şi în zona aeroportului Otopeni şi a principalelor gări, astfel că din această dimineaţă, la nivel naţional, sunt mobilizaţi peste 20.000 de poliţişti.
"Recomandăm conducătorilor auto să manifeste prudenţă la volan, să-şi echipeze corespunzător autovehiculele şi să se informeze din timp asupra stării drumurilor pe care urmează să se deplaseze", a mai spus Dajbog.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de ninsori, polei şi intensificări ale vântului pentru Maramureş, Crişana, Transilvania, Moldova şi Banat, valabilă până luni la ora 2.00. În regiunile sudice sunt precipitaţii mixte care favorizează formarea poleiului, iar ninsori pe arii restrânse se înregistrează în Dobrogea şi estul Munteniei. La munte, ninsorile vor fi temporar viscolite, iar rafalele de vânt vor avea peste 70-80 de kilometri pe oră.