2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialAgenția de Mediu: "Avem un parc auto învechit care poluează destul de...

Agenția de Mediu: „Avem un parc auto învechit care poluează destul de mult”

Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) face un studiu prinvind impactul noxelor supra mediului. Președintele ANPM, Cornel Brezuică, nu dă ca sigură reintroducerea taxei de poluare. Totuși, oficialul susține că parcul auto din România este destul de vechi și că poluează foarte mult.

"Comisia lucrează, în primul rând, la evaluarea impactului de mediu, pentru acesta este cel mai important element de la care pornim dacă se va taxa sau nu se va taxa sau dacă se vor pune măsuri administrative de limitare a accesului mașinilor. Încă nu cunoaștem care vor fi propunerile comisiei de specialitate, dar vă pot spune că la acest moment este în derulare un studiu cu privire la cantitatea de emisii generate de autovehiculele înmatriculate în 2017 față de total parc auto la data de 31 decembrie 2016. Vrem să facem impactul de mediu, iar Agenția Națională pentru Protecția Mediului realizează acest inventar al emisiilor. În principiu, s-ar putea sau nu s-ar putea, opinia mea este acest raport va ieși unul destul de periculos din punct de vedere al emisiilor, pentru că acea cantitate de emisii este destul de mare, uitându-ne doar la numărul total de autovehicule vechi și poluante care s-au înmatriculat în anul 2017. Practic, 80% din total parc auto are peste 10 ani vechime și impactează destul de mult asupra mediului", a menționat președintele AFM.

În septembrie, Brezuică afirma că, în grupul de lucru constituit la nivelul Ministerului Mediului pentru stabilirea taxei auto, au fost identificate două variante de aplicare a acesteia, fie taxarea o singură dată pe toată durata de viață a autovehiculului, fie o dată pe an, în funcție de nivelul de poluare pentru tipul respectiv de autovehicul.

"S-a constituit un grup de lucru în cadrul ministerului, grup de lucru în care a fost invitată și industria, inclusiv PwC (PricewaterhouseCoopers, n.r.). Oricum, va fi o dezbatere publică, pentru că trebuie explicat foarte bine după atâtea critici la Curtea Europeană de Justiție. Grupul de lucru s-a întâlnit de două ori. Am trecut în revistă și deja au început discuții cu privire la modul de taxare. Se pot identifica două moduri de taxare. Ultima discuție a generat o altă discuție, că am putea crea un mix între aceste două moduri. Dar, în principiu, am plecat de la taxarea o singură dată pentru toată durata de viață a autovehiculului, acesta fiind unul dintre modurile de taxare, iar al doilea o plată anuală, gen impozit sau taxă care să fie gândită cu o valoare accentuată, cu o valoare mai mare pentru acele vehicule cu o formă de poluare inferioară față de celelalte, cum sunt Euro 6 sau Euro 5, care au o formă de poluare mai prietenoasă cu mediu", a explicat șeful AFM.

Conform datelor Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), în primele nouă luni ale anului, înmatriculările de autoturisme noi au crescut, în România, cu aproape 16%, până la 78.769 de unități, comparativ cu aceeași perioadă din 2016, însă numărul înregistrărilor de mașini second hand a fost de circa cinci ori mai mare, ajungând la 378.424 de exemplare.

Statistica DRPCIV relevă faptul că parcul auto național din România s-a majorat, în 2016, cu 6,21% față de anul anterior, depășind 7 milioane de vehicule, din care peste 1,25 de milioane erau înmatriculate în București.

Astfel, din cele 1,253 milioane de mașini înregistrate în București (circa 18% din total), puțin peste un milion de exemplare reprezentau autoturisme. În Capitală, majoritatea vehiculelor se încadrau, la finele anului trecut, în categoria de vechime 6-10 ani (346.594 unități), urmată de cele mai vechi de 11-15 ani (301.648 unități) și de cele cu peste 20 de ani uzură (195.666 unități).

Numărul autovehiculelor noi (0-2 ani vechime) se situa în București, la sfârșitul anului 2016, la 134.322 de unități, iar 104.068 dintre acestea făceau parte din categoria 'Autoturisme'.

La nivel național, din totalul celor 7.010.608 vehicule care circulau pe drumurile naționale la finele anului trecut, 5,47 de milioane (78%) erau autoturisme, în creștere cu peste 6%, comparativ cu sfârșitul anului 2015, când au fost înregistrate 5,15 milioane de exemplare. La finele lui 2016, pe drumurile din România circulau 3,036 milioane de vehicule cu motorizare diesel (din care 2,119 milioane de autoturisme), în timp ce 3,586 milioane de mașini aveau motoare pe benzină, din care 3,339 milioane erau autoturisme.

Cele mai citite

Aglomerație pe DN1 între Sinaia și Predeal, spre Brașov

Aglomerație pe sensul spre Brașov, între Sinaia și Predeal. Poliția le recomandă șoferilor să își planifice traseul de dinainte și să respecte măsurile de...

Energia vântului aduce magie de Crăciun: Exporturi record de curent electric pentru România

Conform datelor Transelectrica, zilele propice pentru producția eoliană au fost rare în 2024 România s-a bucurat de un surplus energetic semnificativ în dimineața zilei de...

Energia nucleară, soluția marilor companii pentru inteligența artificială

Alimentarea centrelor de date necesită cantități uriașe de electricitate, investiții pe măsură, dar și riscuri semnificative Creșterea explozivă a inteligenței artificiale (AI) determină giganții tehnologici...
Ultima oră
Pe aceeași temă