5.2 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialAdministraţia publică din România, modernizată cu fonduri europene

Administraţia publică din România, modernizată cu fonduri europene

2013/02/22//284209-anfp-rgb.jpg

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici are rolul de a implementa strategiile guvernamentale în domeniul managementului funcţiei publice şi al funcţionarilor publici, precum şi în domeniul formării profesionale a personalului din administraţia publică din România.

În perioada 25.09.2012 – 25.09.2014 se află în implementare proiectul “e – ANFP – Întărirea capacităţii instituţionale a ANFP în vederea asigurării unui management performant al funcţiei publice şi funcţionarilor publici la nivelul administraţiei publice centrale şi al serviciilor publice din subordinea/coordonarea autorităţilor publice centrale şi locale prin implementarea de instrumente inovatoare”, cod SMIS 36675 având o valoare de totală eligibilă de 14.513.253,92 lei plus T.V.A.

Prin implementarea proiectului, Agenţia îşi propune dezvoltarea de instrumente inovatoare specifice pentru îndeplinirea eficientă a rolului şi atribuţiilor pe care instituţiile publice le exercită în domeniul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici, în relaţia cu ANFP şi anume implementarea semnăturii electronice la nivelul administraţiei centrale, judeţene, municipale şi orăşeneşti şi arhivarea electronică a documentaţiei cu semnătură electronică, inclusiv arhiva ANFP.

Importanţa şi relevanţa proiectului sunt evidenţiate şi prin grupul ţintă căruia i se adresează respectiv, 1.930 de autorităţi şi instituţii publice din cadrul administraţiei publice centrale şi locale din România, repartizat, din punct de vedere geografic, pe întreg spaţiul administrativ teritorial al României, şi din 4.000 de funcţionari, câte 2 reprezentanţi din cadrul fiecărei autorităţi şi instituţii publice de la nivelul administraţiei publice centrale şi locale din România inclusiv din cadrul ANFP.

În data de 26.02.2013 va avea loc conferinţa oficială de lansare a proiectului la care vor participa un număr de 120 de invitaţi reprezentativi pentru grupul ţintă, reprezentanţi ai ONG şi ai mass-mediei.

Având în vedere noul context socio-economic, proiectul se dovedeşte a fi parte integrantă din procesul de eficientizare şi reducere a costurilor administraţiei publice prin introducerea metodelor şi instrumentelor informatice (semnătură electronică şi arhivare electronică) la nivelul administraţiei publice din România.

2013/02/22//284188-picture-6.png

                                                           2013/02/22//284210-sigla-de-jos.jpg

Cele mai citite

Adrian Veștea a demisionat de la Ministerul Dezvoltării, pentru a prelua conducerea Consiliului Județean Brașov

Demisia sa a fost anunțată printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, a anunțat marți, 19 noiembrie, că demisionează din funcția guvernamentală,...

Avem 40.000 de joburi neocupate și 451.000 de șomeri

Piața muncii va fi afectată de îmbătrânirea populației, ponderea celor activi, de peste 65 de ani, va depăși 30% în 2035 Numărul locurilor de muncă...

Adrian Veștea a demisionat de la Ministerul Dezvoltării, pentru a prelua conducerea Consiliului Județean Brașov

Demisia sa a fost anunțată printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, a anunțat marți, 19 noiembrie, că demisionează din funcția guvernamentală,...
Ultima oră
Pe aceeași temă