O maşină a lovit, miecuri, o ambulanţă SMURD, aflată în misiune, pe bulevardul Iuliu Maniu, potrivit oficialilor Brigăzii rutiere, citaţi de Agerpres.
Conducătoarea maşinii şi pasagera care o însoţea au fost rănite uşor şi au fost transportate de urgenţă la spital, potrivit sursei citate.
Pacientul din ambulanţă nu a suferit leziuni în urma impactului.
Din primele date, a reieşit că accidentul a avut loc pe bulevardul Iuliu Maniu în dreptul imobilului de la numărul 7, din curtea căruia a ieşit autoturismul care a intrat în coliziune cu ambulanţa.