Una dintre cele mai marcante personalități ale exilului românesc a trecut la Domnul. Elisabeth Rațiu, soția marelui om politic Ion Rațiu, a murit la Londra, unde se întorsese din anul 2000, de la decesul soțului său.
Anunțul a fost făcut pe contul ei de Facebook de către Pamela Roussos-Rațiu, nora sa, soția fiului cel mare al lui Ion și Elisabeth, Indrei Rațiu. Elisabeth Rațiu avea 95 de ani. Ea reprezenta cazul excepțional al unei britanice care a învățat să devină româncă și care a iubit România cu patimă.
Elisabeth Pilkington s-a născut în Marea Britanie în anul 1921. Ea a copilărit la țară, în Lanncashire, unde, cu patru generații în urmă, familia sa pusese bazele unei afaceri cu sticlă care a devenit un adevărat imperiu. Tatăl său, colonelul Guy Reginald Pilkington, a lucrat pentru afacerea cu sticlă și a fost unul dintre liderii comunității locale.
La izbucnirea Celui de-al Doilea Război Mondial, Elisabeth Pilkington s-a înrolat în Crucea Roșie și, vreme de doi ani, a lucrat într-un spital militar din Manchester. Mai apoi, a decis să studieze Științele Sociale la London School of Econimics. Această universitate era refugiată, însă, din cauza bombardamentelor germane asupra capitalei britanice, la Cambridge. Aici, Elisabeth Pilkington l-a cunoscut pe cel care avea să devină marea sa dragoste. Ion Rațiu studia economia la Universitatea din Cambridge, unde primise o bursă din partea British Council. Ion Rațiu, descendentul unei vechi familii nobiliare românești din Transilvania, era refugiat în Marea Britanie din anul 1940. Ion Rațiu terminase Facultatea de Drept din Cluj și fusese trimis în Marea Britanie cu însărcinări diplomatice. El era consilier de Legație la Londra. Legația era condusă de unchiul său, V.V. Tilea, care a marcat profund istoria diplomației europene. V.V. Tilea era cel care pusese capăt politicii de împăciutorism a Marii Britanii și Franței față de Germania lui Hitler, în martie 1939, atunci când a dezvăluit planurile germane de dezmembrare a României, care au devenit realitate în vara anului 1940. V.V. Tilea a demisionat din funcția de șef de legație în septembrie 1940, când Regele Carol al II-lea a fost nevoit să abdice, iar în România a fost instaurată dictatura de extremă-dreapta, care era rodul colaborării dintre legionari și generalul de atunci Ion Antonescu.
Ion Rațiu a demisionat alături de unchiul său. În anii războiului, Ion Rațiu a colaborat cu noua redacție românească a BBC și a studiat la Cambridge, acolo unde s-a logodit cu Elisabeth Pilkington. Cei doi s-au căsătorit în 1945, în Savoy Chapel din Londra. Elisabeth Pilkington a cerut cetățenia română, iar Regele Mihai I, care prelease puterea și încerca să restaureze un regim democratic după 23 august 1944, i-a acordat cetățenia rapid.
Ion Rațiu plănuia să revină în țară, pentru a candida la alegerile din 1946 pe listele PNȚ. Iuliu Maniu, care era un alt unchi al său, i-a cerut să rămână în Occident, unde Ion Rațiu putea să fie mai util cauzei românești. Într-adevăr, în 1945, Ion Rațiu a mers ca ziarist acreditat la lucrările Conferinței de Pace de la Paris. Acolo, au apărut primele semne de tuberculoză. Grav bolnav, Ion Rațiu s-a internat în anul 1946 într-un sanatoriu din Davos, Elveția. Soția sa, Elisabeth Rațiu, care era însărcinată, l-a urmat. Primul copil al cuplului, Indrei, a venit pe lume în Elveția.
În cei doi ani pe care i-a petrecut în Elveția, Ion Rațiu a scris o serie de analize în care arăta lumii libere planurile de expansiune ale Moscovei, într-o perioadă în care Stalin era eroul pozitiv al presei anglo-saxone, care îl răsfăța cu apelativul ”Uncle Joe”. În 1948, când Ion Rațiu se vindecase, cei doi au mai avut un fiu, Nicolae. Elisabeth Rațiu a învățat să fie româncă. Ea a început să vorbească limba română și a învățat să gătească românește, pentru a fi o bună gazdă pentru invitații din exil ai soțului său.
Împreună cu rudele sale, Elisabeth Rațiu s-a implicat într-o serie de acțiuni caritabile. Ea a fondat, împreună cu alți membri ai Familiei Pilkington, spitalul Fairfield, precum și Fundația Rainford, care oferă finanțări pentru numeroase acte de caritate. De asemenea, a susținut St. Helens Hospice, care oferă îngrijiri paliative. În parallel, pasiunea sa pentru gătit a împins-o să scrie mai multe cărți de bucate și să înființeze o afacere de succes în domeniul cateringului, precum și o școală de bucătari.
Însă, în anul 1974, viața sa avea să se schimbe complet. Ion Rațiu a decis să îl lase pe fiul său, Indrei, să gestioneze proiectele caritabile ale familiei, iar pe Nicolae l-a rugat să preia afacerile înfloritoare din domenii precum imobiliare sau shippingul. Ion Rațiu a decis să își dedice întreaga sa muncă exilului românesc. Fără ezitare, Elisabeth a făcut la fel. Vreme de un deceniu și jumătate, Ion și Elisabeth Rațiu au străbătut planeta de la un capăt la altul, pentru a-i uni pe români. Drept rezultat, în 1984, la Geneva, se forma cea main reprezentativă organizație a exilului românesc, Uniunea Românilor Liberi. Ion Rațiu avea să fie ales președinte, iar un an mai târziu, grație adeziunii și altor organizații românești, la congresul din Franța, organizația avea să adopte denumirea de Uniunea Mondială a Românilor Liberi. Ion Rațiu avea să finanțeze și cel mai influent ziar românesc din exil, Românul Liber/Free Romanian, care apărea în engleză și română. Împreună cu Elisabeth Rațiu, Ion Rațiu a pledat cauza românească în fața celor mai importanți actori publici de pe planetă, de la George Bush senior la Ronald Reagan, Prințul Charles al Țării Galilor și Regele Mihai I.
În 1989, după căderea lui Ceaușescu, cuplul Ion și Elisabeth Rațiu s-a mutat în România. Ion Rațiu a avut de îndurat agresiunea minerilor din iunie 1990, injuriile din campania electorală din același an și trădarea unor colegi de partid. Însă nu a renunțat la visul său, acela de a vedea o România democratică, integrată în NATO și în Europa.
Ion Rațiu a murit în anul 2000, iar Elisabeth Rațiu, care fondase o fundație dedicate suferinzilor de leucemie din România, s-a mutat la Londra. A continuat să fie preocupată de România. Ultima sa acțiune publică a fost în 2014, la alegerile prezidențiale, când a mers să îi încurajeze pe românii care făceau coadă în fața Ambasadei de la Londra. A murit acum fără să își fi văzut îndeplinită ultima sa dorință cu caracter politic: restaurarea Monarhiei în România.
