16 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, în timpul paradei de Ziua Națională, a anunțat managerul SABI, Alis Grasu, conform Mediafax. Totodată, 800 de persoane au solicitat ajutor prin serviciul 112, în ultimele 24 de ore, în Capitală.
"Vremea a devenit geroasă, cu zăpadă şi gheţuş. Am avut solicitări pentru nouă persoane căzute în stradă, cu suspiciune de fractură, care au fost transportate la spital, iar 11 persoane au chemat ambulanţa pentru lipotimii", a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov (SABI).
Alte 16 cazuri medicale au fost înregistrate în timpul paradei din Capitală, organizată în Piaţa Constituţiei, de Ziua Naţională a României, a mai spus dr. Alis Grasu.
"Trei persoane au fost duse la spital, două cu suferinţă cronică, a treia fiind o persoană în vârstă de 93 de ani. Restul au primit îngrijiri medicale acolo unde erau", a precizat managerul SABI.
Doctorul Alis Grasu le recomandă celor care ies din casă să meargă cu grijă şi să poarte încălţăminte care nu alunecă. De asemenea, capul şi mâinile trebuie să fie acoperite, iar îmbrăcămintea să fie călduroasă.
"Este de evitat să rămână mult afară dacă nu au îmbrăcăminte adecvată. Cei cu suferinţe cronice vor consulta medicul înainte de a porni la drum şi vor respecta cu stricteţe tratamentul recomandat", a adăugat dr Alis Grasu.
În Capitală ninge de mai multe ore, pe străzi s-a format polei, iar temperatura este de minus două grade Celsius.
Bucureştiul este, de luni până marţi seară, sub avertizare cod galben de ninsori şi vânt. De asemenea, au fost avertizate cu cod galben 27 de judeţe, respectiv Giurgiu, Dâmboviţa, Argeş, Teleorman, Olt, Dolj, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Caraş-Severin, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Prahova, Vrancea, Bacău, Neamţ, Harghita, Covasna, Braşov, Mureş, Sibiu, Alba, Hunedoara şi Cluj, în aceste zone fiind anunţate ninsori şi intensificări ale vântului.
Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, până marţi, la ora 22.00, în aceste zona va ninge şi local stratul de zăpadă nou depus va depăşi 10-15 centimetri. Vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50-60 de kilometri pe oră în Oltenia, Muntenia şi Transilvania, la munte şi în sudul Banatului va sufla tare, cu peste 80 de kilometri pe oră, iar local şi temporar, zăpada va fi viscolită.
Directorul ANM, Ion Sandu, a anunţat luni, la Comandamentul de iarnă de la Guvern, că situaţia meteo rămâne complicată în următoarele ore, cu viteze ale vântului de până la 80 de kilometri pe oră şi temperaturi scăzute, care pot cauza polei până marţi după-amiază, dar de miercuri va fi un regim de iarnă normal, cu precipitaţii slabe şi temperaturi uşor pozitive pe timpul zilei
Ion Sandu a precizat că, după expirarea codului galben, mai pot fi emise atenţionări, dar numai punctual, pentru anumite zone şi perioade scurte, nu la nivel naţional.