Aproape 60 de localităţi din judeţul Brăila au alimentarea cu apă întreruptă, iar alte 65 din Brăila, Buzău, Dâmbovița, Galați, Neamț și Tulcea nu au energie electrică, a anunțat Ministerul de Interne, citat de Mediafax.
"Mai sunt probleme în județul Brăila în ceea ce privește alimentarea cu apă în 59 de localități, iar în alte 43 de localități este întreruptă furnizarea energiei electrice. De asemenea, nu au curent electric alte 22 de localități din Buzău, Dâmbovița, Galați, Neamț și Tulcea. Conform datelor primite de la Electrica în acest moment se lucrează pentru remedierea defecțiunilor", a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
Ea a precizat că s-a redeschis circulația pe toate tronsoanele autostrăzii A2, precum și pe DN25 Galaţi – Tecuci și DN67C Novaci – Rânca. Pe DN2B Buzău – Brăila și DN21 Brăila-Bărăganul este în continuare restricţionată circulaţia pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone. Alte 14 tronsoane de drumuri naționale rămân în continuare închise, până când vor fi deszăpezite.
Monica Dajbog a mai spus că, în județul Ialomița, luni şi în noaptea de luni spre marţi s-a intervenit pentru deszăpezirea drumurilor şi deblocarea căilor de acces către 1.787 de locuințe din localitățile Gheorghe Lazăr și Valea, în prezent putându-se circula.
Judeţele Buzău, Vrancea şi Brăila au fost luni, până la ora 13.00, sub cod roşu de ninsoare şi vânt. Ulterior, până la ora 18.00, cele trei judeţe, precum şi Ialomiţa, Galaţi, Vaslui, Bacău, Prahova şi Tulcea au fost sub avertizare cod portocaliu.
Bucureştiul şi judeţele Constanţa, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Dâmboviţa, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Suceava, Neamţ, Iaşi, Botoşani, Prahova, Mehedinţi şi Dolj au fost luni sub avertizare cod galben de ninsori, viscol, precipitaţii mixte şi polei.
Vremea va fi geroasă în toată ţara, de marţi până vineri, cu temperaturi minime sub minus 15 grade şi, în unele zone, sub minus 25 de grade, în timpul zilei temperaturile maxime fiind între minus zece şi zero grade, potrivit unei informări transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie.
În noaptea de marţi spre miercuri şi în cursul zilei de miercuri, vântul va avea intensificări temporare în sudul Moldovei, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea, cu rafale de până la 40-50 de kilometri pe oră, spulberând zăpada deja depusă.