Zeci de bucureşteni au fost păcăliţi de patroana agenţiei de turism Julie Travel. Oamenii au plătit sute de euro pentru o călătorie în Republica Dominicană, după care au aflat că nu mai pot pleca în vacanţă, pentru că directoarea agenţiei este de negăsit, conform B1.ro.
În plus, oamenii nu-şi mai pot recupera banii pentru că şi angajaţii agenţiei de turism au dat bir cu fugiţii.
Andrei Guţa a achitat în urma cu 9 luni o excursie în Republica Dominicana. De mai bine de o lună de zile, persoana cu care a ţinut tot timpul legătura, este însă de negăsit.
„De o lună de zile nu mai răspunde la telefon. Este vorba de Şerban Nicoleta, care în urmă cu 9 luni ne-a promis un concediu, ne-a oferit un concediu în Republica Dominicană early booking, 750 de euro de persoană trebuia să achităm”, a povestit păgubitul.
Asta a şi făcut. Bucureşteanul a plătit imediat suma de 750 de euro pentru excursie, încântat şi preţul extrem de scăzut, pentru o astfel de vacanţă. Nu a fost singurul care a achitat călătoria. Alţi 11 prieteni de-ai săi au plătit câte 750 de euro, pentru un sejur de vis.
„Urma să plecăm săptămâna viitoare şi voiam biltetele de avion şi voucherele, dar se pare că este o ţeapă şi nu vom pleca nicăieri. În total este vorba de 9 mii de euro. Vorbim de un grup de 12 persoane, cu toate taxele incluse, all-inclusive, 7 nopţi”, a mai spus Andrei Guţa.
Păgubitul a mers de mai multe ori la sediul agenţiei de turism, pentru a cere lămuriri. A constatat însă că sediul, situat într-o scară de bloc, este abandonat de câteva săptămâni bune.