UPDATE 12.49: Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor a fost suspendată miercuri, iar preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a convocat Biroul permanent pentru stabilirea unei noi ordini de zi, potrivit Agerpres.
„Constat că liderii grupurilor parlamentare nu s-au înţeles, suspend şedinţa şi convoc Biroul permanent al Camerei pentru un nou proiect al ordinii de zi. Suntem într-un clenci pe care trebuie să îl recunoaştem. Pe de o parte, plenul nu a acceptat să scoată de pe ordinea de zi, conform votului, proiectele de legi care nu respectă articolul 69, iar preşedintele de şedinţă nu are niciun atribut de a scoate el unilateral un proiect de lege de pe ordinea de zi, deci ne întoarcem la comitetul liderilor în Biroul permanent pentru a discuta o nouă ordine de zi care să fie în conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei”, a anunţat Zgonea în plen.
UPDATE 12.45: Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, de la tribuna Camerei Deputaţilor, că nu doreşte ca proiectul legii defăimări să fie adoptat prin încălcarea regulamentului, potrivit Agerpres.
UPDATE 11.55: Proiectul legii defăimării a rămas pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, după ce a fost supusă votului. Astfel, plenul a decis, cu 63 de voturi pentru, 41 împotrivă şi 43 de abţineri, ca proiectul să rămână pe ordinea de zi, potrivit Agerpres.
UPDATE 11.20: Liberalii cer scoaterea legii defăimării de pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, pe motiv că a fost încălcat regulamentul Camerei Inferioare.
„Avem pe ordinea de zi proiectul privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup la punctul 5. Grupul parlamentar al PNL propune excluderea de pe ordinea de zi a acestui punct pentru că nu respectă prevederile Regulamentului – art 69 alin. 2, care spune că raportul va fi imprimat şi difuzat deputaţilor cu cel puţin trei zile înainte de data stabilită pentru dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii legislative în plenul Camerei Deputaţilor în cazul proiectelor de legi pentru care Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată şi de cel puţin cinci zile în cazul în care avem Camera Deputaţilor Cameră decizională. Raportul aferent acestui proiect de lege a fost distribuit în această dimineaţă, nu respecta articolul 69. În temeiul Regulamentului, vă solicit excluderea de pe ordinea de zi a acestui proiect de lege”, a spus liderul deputaţilor liberali, Eugen Nicolăescu Nicolăescu, în plenul Camerei Deputaţilor.
––
Deputații din Comisia juridică și din cea pentru drepturile omului au adoptat, ieri, „Legea defăimării“, mărind, la propunerea președintelui PSD, cuantumul amenzilor pentru cei care aduc atingere imaginii unui grup sau unei comunități.
Actul normativ are ca obiective prevenirea și sancționarea defăimării sociale definite ca „fapta sau afirmația prin care o persoană este pusă în situație de inferioritate pe temeiul apartenenței sale la un grup social“. Potrivit proiectului, în cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) se va înființa Departamentul pentru Promovarea Demnității Umane și Toleranței, care va avea rol de prevenire și sancționare a defăimării sociale. Deputații juriști au majorat sancțiunile pe care le poate aplica acest departament, adoptând un amendament depus chiar de Liviu Dragnea.
Astfel, contravențiile se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 30.000 lei, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 lei la 100.000 lei dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate. În varianta adoptată de Senat proiectul prevedea că defăimarea socială s-ar putea sancţiona cu amendă de la 1.000 la 30.000 lei, dacă vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 la 60.000 de lei dacă vizează un grup social.
Persoana care se consideră vizată de defăimarea socială poate formula, în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare defăimării sau anularea situaţiei create prin discriminare, în termen de trei ani de la data săvârşirii faptei sau „de la data la care persoana interesată putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei“, mai prevede proiectul.
Critici la adresa proiectului
Legea a trecut în comisiile comune din Camera Deputaților cu 17 voturi „pentru“ și cinci „împotrivă“, decizia finală urmând să fie luată de plen.
Deputații PNL au votat împotriva acestei legi, argumentând că reprezintă „un pumn în gură dat ziariștilor din România“. „Noi considerăm că este vorba despre o reglementare excesivă. Sunt suficiente prevederi în vigoare, mai ales în Codul Civil, care dau posibilitatea celor care se consideră lezați în demnitate să genereze o acțiune la o instanță competentă, nu era necesară o astfel de supra-reglementare. Este o reglementare a cenzurii pe Facebook, de asemenea, un pumn în gură dat ziariștilor din România“, a declarat deputatul PNL Gabriel Andronache.
Legea a fost inițiată de liderul PSD, Liviu Dragnea, în toamna anului trecut și, la vremea respectivă, mai multe ong-uri au cerut retragerea propunerii. Astfel, Expert Forum, Freedom House Romania, Grupul pentru Dialog Social și Centrul Român de Politici Europene au trimis o scrisoare deschisă adresată deputaților, prin care li s-a cerut să respingă proiectul. „Considerăm că o asemenea lege poate fi folosită ca instrument de intimidare a vocilor incomode din presă și societatea civilă și poate duce la încălcări grave ale dreptului la libera exprimare“, subliniau semnatarii scrisorii. Aceștia au reclamat, în special, faptul că definițiile termenilor de „grup social“ și „defăimare socială“ sunt „vagi, imprevizibile și permit interpretări abuzive“.
După apariția criticilor în spațiul public, Liviu Dragnea a promis că va elimina criteriul defăimării pe criterii de apartenenţă politică şi de avere din Legea defăimării pe care a iniţiat-o, pentru a elimina riscurile de „interpretare greşită“, şi că va diminua cuantumul amenzilor.
Acum, însă, chiar Liviu Dragnea a propus și a obținut majorarea amenzilor. Dragnea susținea atunci că a urmărit cu foarte mare atenţie toate observaţiile care au apărut în spaţiul public şi a precizat că „această lege nu a fost gândită ca un mijloc de cenzură“, ci ca un mijloc legal pentru „demnitatea umană“.