4.5 C
București
luni, 11 noiembrie 2024
AcasăSpecialSURSE. Președintele CJ Brăila, Bunea Stancu, riscă reținerea. Firma sa, CONCIVIA, deţine...

SURSE. Președintele CJ Brăila, Bunea Stancu, riscă reținerea. Firma sa, CONCIVIA, deţine monopolul asupra contractelor de achiziții atribuite de CJ

UPDATE ora 20.00 Președintele Consiliului Județean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a fost adus, joi seară, la sediul DNA Galați, pentru a fi audiat în dosarul în care este cercetat pentru abuz în serviciu şi conflict de interese,infracțiuni săvârșite în formă continuată. Sunt vizate licitații pentru contracte pe bani publici dirijate spre firma lui Bunea Stancu si alte două firme apropiate de PSD. Prejudiciul estimat este de circa trei milioane de lei.

La câteva minute după intrarea șefului CJ Brăila în sediul DNA, acolo a venit și Ion Popa, decanul Baroului Galați, care a afirmat că a fost chemat de Bunea Stancu, dar că nu poate face alte declarații înainte de a afla detaliile pe care le conține dosarul de corupție.

În cursul zilei de joi, la DNA Galați au mai fost aduși vicepreședintele CJ Brăila Florin Mija și șeful Biroului de achiziții al instituției, Nicolae Ghiocel Moisiu.

Perchezițiile de la sediul CJ Brăila, unde au fost prezenți și Gheorghe Bunea Stancu și Florin Mija, s-au încheiat joi seară, după aproximativ nouă ore.

Anchetatorii au ridicat mai mulți saci cu documente de la sediul CJ Brăila, au ridicat documente și un calculator de la domiciliul lui Bunea Stancu pe care le-au dus la DNA Galați.

 

UPDATE ora 19.00 Președintele CJ Brăila a fost scos din sediul consiliului de către forțele speciale folosite de procurorii anticorupție și dus cu duba  la filiala DNA Galați, unde va fi audiat alături de vicepreședintele CJ, Florian Mija, și de șeful direcției județene de achiziții publice, Nicolae Moisiu.

Bunea Stancu este acuzat de abuz în serviciu și conflict de interese, ambele infracțiuni săvârșite în forma continuată. Specialiștii spun că nu este exclusă reținearea  în vederea arestării preventive. Motivele: Bunea Stancu a dirijat mai multe contracte de achiziții publice către firme apropiate PSD, la una dintre ele – CONCIVIA SA – deținând circa 47% din acțiuni. În aceste infracțiuni, Bunea Stancu a antrenat mai mulți funcționari publici din subordinea sa. Prejudiciul creat bugetului județean a fost estimat inițial la circa trei milioane de lei.

 

UPDATE ora 18.20 Vicepreședintele CJ Brăila, Florian Mija, a fost dus de anchetatori la filiala Galați a DNA, unde va fi audiat.

Tot acolo au fost duse documentele și calculatoarele ridicate la perchezițiile de la domiciliul președintelui CJ Brăila Gheorghe, Bunea Stancu,de  la sediul firmei CONCIVIA SA, controlată de Bunea (beneficiara contractelor de achiziții publice suspectate de anchetatori), de la Consiliul Județean Brăila. Tot la sediul DNA Galați vor fi audiați și Bunea Stancu, alături de șeful achizițiilor publice ale CJ Brăila, Nicolae Moisiu, spun surse judiciare.

UPDATE ora 13.30

Vicepreședintele CJ Brăila, Florian Mija, a fost ridicat de la mare, unde era din concediu, și adus la Consiliul Județean Brăila, unde se fac percheziții în dosarul în care președintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu și alți funcționari din subordinea sa sunt suspectați de atribuiri de contracte către firme clientelare. Una dintre firme este controlată chiar de către Bunea Stancu, firmă care deține monopolul contractelor atribuite de CJ prin semnătura baronului local.  Prejudiciul estimat este de circa 3.000.000 de lei.

Bunea Stancu este suspectat de abuz în serviciu și conflict de interese, ambele infracțiuni săvârșite în formă continuată în perioada 2009-2011, ceea ce ar atrage după sine reținerea autorilor principali.

La perchezițiile de la CJ, de la domiciliul lui Bunea Stancu, de la firmele implicate și din alte locații, percheziții nefinalizate încă, s-ar fi găsit documente care vizează contracte suspectate a fi negale, încheiate în 2012-2014, spun surse judiciare.

–––

DNA face percheziții la Brăila pentru atribuiri preferențiale de contracte de achiziții publice de către președintele Consiliului Județean Brăila, Gheorghe  Bunea Stancu (PSD). Monopolul contractelor îl deține SC CONCIVIA SA, firmă controlată de baronul PSD, alături de alte trei firme. Prejudiciul a fost estimat la circa 3.000.000 lei. Bunea Stancu riscă reținerea, spun  speciaștii.

 Președintele PSD Brăila este suspectat de abuz în serviciu în formă continuată  și conflict de interese tot în formă continuată, pentru dirijarea unor contractelor către "clientela" sa, fapte săvârșite în perioada 2009-2011.

Alături de Bunea Stancu ar fi vizat și vicepreședintele CJ Brăila, Florian Mija, ca și alți funcționari din subordinea baronului PSD. De asemenea, sunt suspectați reprezentații firmelor favorizate.

Speciliștii nu exclud reținerea lui Bunea Stancu.

Într-una dintre firmele abonate la contractele CJ Brăila, respectiv în SC CONCIVIA SA, Stancu ar fi acționar semnificativ ( peste 47%), potrivit documentelor DNA deținute de România Liberă. Celelalte firme abonate la contractele cu CJ aparțin unor apropiați baronului PSD.

Bunea Stancu este actor în mai multe  dosare penale, iar când au început verificările pentru conflict de interese, el a transmis colegilor de partid  "Dacă mă saltă DNA, vă trag pe toți după mine!".

El este judecat în recurs în dosarul penal în care este acuzat de finanțarea ilegală a campaniei electorale pentru  Mircea Geoană pentru alegerile prezidențiale din 2009. Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și de conflict de interese în care se află președintele Consiliului Județean Brăila, Bunea Stancu.

În dosarul instrumentat acum de DNA, firma controlată de Bunea Stancu, SC CONCIVIA SA, ar fi primit contracte pentru reabilitarea unei clădiri aparținând CJ, pentru reamenajarea sau reabilitarea unor spaţii medicale la unităţile spitaliceşti din subordinea CJ Brăila și pentru deszăpezire, iar celelalte două firme preferate – SC TANCRAD SRL  și SC TEHNOPLUS SERVICE-  dețin monopol în judeţ pentru  asfaltarea și reabilitarea drumurilor. De asemenea, o altă firmă favorizată de baronul PSD din Brăila ar fi societatea constănțeană  EUROTON SA.

Ce caută procurorii DNA la percheziții

DNA caută documente suplimentare care  pot proba contractele atribuite nelegal. Până acum, din documentaţiile aferente contractelor de achiziţie publică încheiate de Consiliul Judeţean Brăila  s-au verificat:  respectarea condiţiilor legale la încheierea, derularea, executarea şi finalizarea procedurilor de achiziţie publică derulate în perioada 2009 – 2011 de către Consiliul Judeţean Brăila, în calitate de autoritate contractantă.

Din verificările de până acum ar rezulta că lucrările de asfaltare a drumurilor ar fi fost câștigate nelegal de  SC TANCRAD SRL Galaţi, iar cele de reamenajare/reabilitare spaţii medicale la unităţile spitaliceşti din subordinea Consiliului Judeţean Brăila și a unei clădiri a CJ  ar fi fost dirijate către SC CONCIVIA SA Brăila, firmă controlată de Bunea Stancu.

Modul în care au fost organizate şi s-au derulat procedurile de achiziţie publică, în perioada de referinţă, a condus ca, în prezent, SC TANCRAD SRL Galaţi şi SC CONCIVIA SA Brăila să deţină monopolul lucrărilor licitate (în sens comun) de Consiliul Judeţean Brăila, fiind practic singurele firme care participă şi câştigă contractele de achiziţie publică pe plan local şi judeţean.

În situaţia în care există alţi ofertanţi, firmele agreate ( TANGRAD și CONCIVIA)  fie oferă preţul cel mai mic, fie îndeplinesc “anumite” condiţii, apreciate ca esenţiale de către membrii comisiilor de analizare şi evaluare a ofertelor, situaţie care, în mod inevitabil, conduce la câştigarea procedurilor respective.

Cum și-a ascuns Bunea Stancu acțiunile de la CONCIVIA SA 

Interesul preşedintelui Consiliului Judeţean pentru câştigarea procedurilor de achiziţie publică de către SC CONCIVIA SA Brăila este subliniat de faptul că, în mod indirect, este acţionar la această firmă.

Astfel, SC CONCIVIA SA Brăila a fost înfiinţată în anul 1991, iar în anul 2000, acţionar majoritar a devenit SC BURSAGRIROM SA Brăila, firmă înfiinţată în anul 1995, având ca acţionar majoritar pe Gheorghe Bunea Stancu.

În baza rezoluţiei nr. 1562/31.08.2000, înscrisă în Registrul Comerţului, hotărârea AGA a SC CONCIVIA SA Brăila din data de 28.08.2000 a hotărât că SC BURSAGRIROM SA Brăila să devină acţionar majoritar, cu o cotă de participare de 69,9841%.

SC BURSAGRIROM a fost înfiinţată la data de 15.02.1998, persoana fizică Gheorghe Bunea Stancu fiind acţionar majoritar cu 51 % în perioada  15.02.1995 – 01.06.2011- 51%, iar de la data de 01.06.2011 ajunge în posesia a  62,5%.

În aceste condiţii, se poate aprecia că persoana fizică Gheorghe Bunea Stancu are o participare indirectă la capitalul SC CONCIVIA SA Brăila, după cum urmează: a deținut 35,69%  între 31.08.2000 – 01.06.2011,    de la 01.06.2011, partea de 43,74% din acțiuni.

Aceste împrejurări de fapt coroborate cu prevederile legale invocate conduc la concluzia că SC CONCIVIA SA Brăila, SC BURSAGRIROM SA Brăila şi persoana fizică Gheorghe Bunea Stancu sunt persoane afiliate, susțin procurorii.

Potrivit legii, persoana fizică Gheorghe Bunea Stancu este acţionar semnificativ al SC CONCIVIA SA Brăila.

În anul 2004, Gheorghe Bunea Stancu a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, calitate pe care o deţine şi în prezent.

 Cum s-au aranjat contractele de achiziții la CJ Brăila pentru firma lui Bunea Stancu, SC CONCIVIA SA

1.Contractul pentru proiectarea şi executarea lucrări pentru repararea şi amenajarea clădirii din Brăila

Între Consiliul Judeţean Brăila, reprezentat de către Gheorghe Bunea Stancu în calitate de preşedinte, şi SC CONCIVIA SA Brăila, reprezentată de administratorul Soare Vasile, în perioada 23.12.2009 – 22.07.2010, au fost încheiate mai multe contracte de executare lucrări, având ca obiect „servicii de proiectare şi executare lucrări pentru repararea şi amenajarea clădirii din Brăila, strada Buzăului nr. 3A”.

Deşi SC EUROTON SA Constanţa, firma care ofertase serviciile de proiectare alături de SC CONCIVIA SA Brăila, nu îndeplinea condiţiile prevăzute în documentaţia de atribuire şi caietul de sarcini, după aplicarea algoritmului de calcul, comisia de evaluare a ofertelor a calculat obţinerea unui număr de 100 de puncte de către oferta celor două firme.

Celelalte două oferte ale altor firme  au obţinut 93,85 puncte şi 87,94 puncte, astfel încât contractul a fost încheiat cu SC CONCIVIA SA Brăila asociată cu SC EUROTON SA Constanţa.

Ulterior încheierii contractului, au fost încheiate trei acte adiţionale, toate fiind semnate de către Gheorghe Bunea Stancu, si alti patru funcționari, făptuitori în dosar.

Potrivit rezoluției DNA de începere a urmării penale " in rem" ( pentru fapte), Bunea Stancu, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu și îndeplinirea unor acte care au condus la obţinerea în mod direct a unui folos patrimonial pentru SC CONCIVIA SA Brăila, firmă din partea căreia a beneficiat de foloase,  este suspectat de conflict de interese și abuz în serviciu și riscă începerea urmăririi penale și chiar reținerea, fiind faptă continuată.

În calitate de preşedinte al C.J Brăila şi de ordonator principal de credite,  Bunea Stancu trebuia să se asigure că toate deciziile ce intră în sfera prerogativelor sale sunt luate în conformitate cu prevederile  legale, inclusiv în conformitate cu principiile responsabilităţii fiscale, cu regulile fiscale şi cu strategia fiscal bugetară, susțin procurorii.

2.Contractul având ca obiect „Lucrări de reabilitare, amenajare şi modernizare spaţii medicale în proiectul Modernizarea ambulatoriului de specialitate integrat în cadrul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Brăila – SIM S 3508”

La licitație  au fost înregistrate șase oferte, însă după verificarea îndeplinirii condiţiilor de participare, a fost declarată câştigătoare a procedurii SC CONCIVIA SA Brăila.

După încheierea contractului între Consiliul Judeţean Brăila şi SC CONCIVIA SA Brăila, a fost subcontractat un procent de 28% din lucrări către SC TEHNOPLUS SERVICE SRL Brăila.

La contract au fost încheiate șase acte adiţionale, toate fiind semnate de către Gheorghe Bunea Stancu şi alti functionari. Prin actele aditionale se prevede necesitatea efectuării unor lucrări suplimentare, fiind aleasă procedura de achiziţie şi negociere fără publicitate pentru licitație.

3.Contract având ca obiect „Lucrări de reabilitare, amenajare şi modernizare spaţii medicale” în proiectul „Echiparea Ambulatoriului de specialitate integrat în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Brăila” 

La procedură s-au înscris patru ofertanţi, printre care şi SC CONCIVIA SA Brăila. Deşi nici una dintre ofertele depuse nu îndeplinea condiţiile prevăzute în caietul de sarcini şi documentaţia de atribuire, comisia de evaluare a ofertelor a decis respingerea ofertei depusă de SC XENIA SA Brăila, cu preţul imediat inferior celui oferit de către SC CONCIVIA SA, astfel încât declararea ca şi câştigătoare a acestei firme a fost inevitabilă, întrucât celelalte două firme ofertante aveau preţuri mai mari decât cel oferit de SC CONCIVIA SA Brăila.

În mod normal, pentru neîndeplinirea condiţiilor de calificare şi aplicând un tratament nediscriminatoriu, comisia ar fi trebuit să anuleze procedura, aceasta urmând a fi reluată la un moment ulterior.

La contract a fost încheiat un act adiţional la data de 05.10.2010, fiind prelungit termenul de execuţie a lucrărilor până la data de 29.12.2010.

Cum s-au dirijat contractele pentru asfaltarea și reabilitarea drumurilor și pentru deszăpezire către  firme preferate de Bunea Stancu, între care și firma sa

1.Contractul încheiat între C.J Brăila, reprezentat de Gheorghe BuneStancu şi SC TANCRAD SRL Galaţi, reprezentată de Stăncic Cătălin Cristian, având ca obiect reabilitarea drumurilor judeţene DJ 211, 202A şi 203 din Judeţul Brăila, prin asfaltarea cu un strat de covor bituminos.

Criteriul principal de evaluare a ofertelor depuse a fost preţul cel mai mic. S-a constatat că SC STRABAG SRL Bucureşti a oferit preţul cel mai mic, dar câştigătoare a procedurii a fost declarată SC TANCRAD SRL Galaţi, datorită interpretării în mod voit a condiţiilor de calificare în favoarea acestei din urmă societăţi.

Astfel, oferta depusă de către SC STRABAG SRL Bucureşti a fost declarată neconformă şi inacceptabilă, deoarece nu a făcut dovada deţinerii unei staţii de producţie a mixturilor asfaltice cu fibre de celuloză la distanţa luată în calcul în devizul prezentat autorităţii contractante.

Deşi SC STRABAG SRL Bucureşti a menţionat că transportul mixturii asfaltice se face de la Buzău,  nu de la Jilava (aşa cum se menţiona în oferta depusă), fapt ce a influenţat oferirea celui mai mic preţ, membrii comisiei de evaluare a ofertelor au apreciat că aceste precizări sunt de natură a modifica propunerea tehnică.

Astfel, oferta SC STRABAG SRL a fost declarată neconformă şi inacceptabilă, iar contractul a fost încheiat cu SC TANCRAD SRL Galaţi.

"La această situaţie s-a ajuns datorită exercitării defectuoase a atribuţiilor de serviciu de către membrii comisiei de evaluare a ofertelor, prin alegerea ofertei financiare neprofitabile, dar şi gestionării ineficiente a bugetului local de către preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, care avea şi calitatea de ordonator principal de credite" se precizează în ordonanța DNA de începere a urmării penale "in rem" ( pentru faptă).

Gestionarea defectuoasă a bugetului local a condus şi la refacerea lucrărilor de asfaltare, în perioada de garanţie a lucrărilor efectuate în baza contractului nr. 170, precum şi la încheierea altor două contracte tot cu SC TANCRAD SRL Galaţi.

Diferenţa dintre valoarea celor trei contracte încheiate cu SC TANCRAD SRL Galaţi şi valoarea contractelor cu preţul cel mai mic oferit de către ceilalţi ofertanţi au fost: în primul contract diferența era de  26.468,46 lei; în al doilea contract diferența era de  79.466,96 lei, iar în al treilea contract- de 612.583,01 lei. Aceste diferențe reprezintă prejudicii aduse bugetului Consiliului Județean Brăila.

Contractele au fost semnate, în mod invariabil, de către preşedintele C.J Brăila, Gheorghe Bunea Stancu şi de funcţionarii publici din subordinea sa.

        2.Contractul.2009 şi contractul.2009 au avut ca obiect efectuarea lucrărilor de întreţinere curentă, pe timp de iarnă (2009-2010), a unor sectoare din drumurile judeţene.

Procedura pentru acest contract de achiziţie a lucrărilor a fost declanşată în luna octombrie 2009, prin publicarea în SEAP a anunţului de atribuire pentru sectoare de drumuri judeţene, împărţite în patru  loturi.

Criteriul de departajare a fost preţul cel mai mic, având precizate condiţiile minime de calificare de natură tehnică, economică şi cu privire la resursele umane disponibile.

La data de 09.11.2009 au fost deschise ofertele depuse, constatându-se că pentru Lotul 4 – zona Însurăţei -, s-a înscris doar SC CARGO TERRA SRL Slobozia. Întrucât preţul oferit era foarte mic, comisia a solicitat documentarea economică a acestuia, iar în data de 11.11.2009, firma a comunicat datele solicitate.

Sub pretextul că a fost modificată propunerea financiară, comisia de evaluare a ofertelor a întocmit Raportul, declarând oferta neconformă, iar procedura de achiziţie a fost anulată.

Menţionăm că la justificarea preţului oferit, SC CARGO TERRA SRL Slobozia a propus, pe lângă cele 13 activităţi prevăzute în caietul de sarcini, alte două activităţi absolut necesare, respectiv staţionare utilaje şi răspândire mecanică de materiale antiderapante, dar fără a modifica preţul.

La data de 15.12.2009, a fost organizată o nouă procedură de achiziţie a lucrărilor de întreţinere drumuri judeţene, înscriindu-se din nou doar SC CARGO TERRA SRL Slobozia. Fiind singurul ofertant, firma nu a mai depus oferta financiară, iar procedura a fost anulată.

La data de 14.12.2009, A.N.M. a emis atenţionări de cod galben de ninsori pentru Dobrogea şi sudul Munteniei, inclusiv pentru judeţul Brăila, în perioada imediat următoare.

În aceste condiţii, la data de 15.12.2009, a fost organizată o nouă procedură de achiziţie, însă cu negocierea preţului, fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare.

În consecinţă, prin două adrese au fost invitate la negocieri SC TANCRAD CONSTRUCT SRL Brăila şi SC CONCIVIA SA Brăila.

Drumurile judeţene au fost incluse în două loturi, după cum urmează: Lotul I – 259.250 km şi lotul II – 344.045 km, iar în documentaţia de atribuire au fost incluse două noi activităţi, respectiv cele menţionate de SC CARGO TERRA SRL Slobozia (şi pentru care fusese descalificată în condiţiile descrise mai sus) – „aşteptat în bază cu autofreza” şi „aşteptat în bază cu autogreder”.

În aceeaşi zi s-au depus ofertele de către firmele invitate, comisia de evaluare a ofertelor hotărând atribuirea contractelor pentru cele două loturi, la preţuri mult mai mari decât cele ofertate de către SC CARGO TERRA SRL Slobozia, dar şi prin comparaţie cu lucrările similare efectuate în aceleaşi condiţii, în judeţele limitrofe.

Pentru LOTUL I,  contractul a fost încheiat cu SC TANCRAD Construct SRL Brăila, reprezentată de către Stăncic Traian, pentru Lotul II – cu SC Concivia SA Brăila, reprezentată de Soare Vasile.

Prin această modalitate de încheiere a contractelor menţionate, s-a cauzat un prejudiciu la bugetul C.J Brăila, în cuantum de 474.064,72 lei (162.640,11 lei  – la contractul de lucrări pentru drumurile din Lotul I şi 311.424,61 lei – pentru drumurile din LOTUL II).

Citește și: DNA face percheziții la CJ Brăila şi la locuinţa lui Gheorghe Bunea Stancu, într-un dosar cu prejudiciu de aproximativ trei milioane de lei

Procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi a Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Într-un alt dosar, cunoscut ca dosarul "mită la PSD", Gheorghe Bunea Stancu, a fost trimis în judecată de DNA, în 2012, alături de omul de afaceri Ioan Niculae, directorul Viorel Bărac de la InterAgro şi Gheorghe Teodorescu de la INSOMAR, toţi fiind acuzaţi în legătură cu finanţarea partidelor politice. În noiembrie 2013, Judecătoria Sectorului 1 i-a achitat pe cei patru, decizia nefiind însă definitivă.

În 2012, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţa că preşedintele Consiliului Judeţean Brăila a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, după ce a semnat contracte de asociere cu două cluburi sportive controlate de firme unde el este acţionar majoritar.

Bunea Stancu, care este şi preşedintele PSD Brăila, conduce CJ Brăila din 2004.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă