Ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Oszkar Fuzes, a declarat, marţi, că Ungaria nu va folosi preşedinţia semestrială a UE pentru a promova interese ale comunităţilor maghiare din alte state membre, el explicând că, „din păcate, UE nu are aproape nimic de-a face cu subiectul minorităţilor etnice”, informează Mediafax.
Întrebat dacă Ungaria va profita de preşedinţia semestrială a UE pentru a promova interesele minorităţii maghiare din statele membre, ambasadorul a explicat că Budapesta nu va amesteca legislaţia naţională cu programul european.
„Nu. Preşedinţia ungară nu va face combinaţii sau amestecuri între legile naţionale ungureşti şi cele ale preşedinţiei europene. Iar în ceea ce priveşte problema minorităţilor, acest lucru este foarte simplu, pentru că, din păcate, UE nu are aproape nimic de-a face cu subiectul minorităţilor etnice. Ungaria a încercat de mai demult să pună problema pe agenda UE. Nu am reuşit, aşa că UE joacă un rol foarte mic în această privinţă. Aşa că, şi dacă am vrea, nu am putea amesteca subiectul cu preşedinţia ungară a UE. Dar nici măcar nu am vrut acest ucru. Înţelegem că preşedinţia este pentru a servi interesul comun al comunităţilor europene”, a răspuns Fuzes.
El a adăugat că, pentru a răspunde unei eventuale insistenţe din partea jurnaliştilor, trebuie să precizeze că Ungaria va folosi totuşi „în mod normal” oportunitatea preşedinţiei ungare.
„Totuşi – ştiu că mă veţi întreba de două sau trei ori până voi zice ceva – da, vom folosi această oportunitate într-un mod normal, fără exagerări. Într-un mod normal, pentru preşedinţia ungară a UE, având în vedere valoarea, contribuţia culturală, importanţa multilingvismului reprezentată de minorităţile naţionale din România, Danemarca, Spania”, a explicat Fuzes.
El a adăugat că în calitatea sa de ambasador a încercat şi va încerca în continuare să reprezinte interesele întregii Ungarii, nu în sens politic, ci cultural, bucurându-se de o bună cooperare din partea autorităţilor de la Bucureşti.
„Şi da, voi organiza un mic program voluntar pentru colegii mei ca să viziteze provinciile locuite de maghiari. Dar am făcut acest lucru deja înainte de preşedinţia ungară a UE şi o voi face şi după aceea”, a mai spus el.