Discuţiile din Uniunea Europeană (UE) legate de necesitatea reformării sistemului Schengen nu au nici o influenţă asupra aderării României şi Bulgariei la spaţiul de liberă circulaţie, a declarat ministrul ungar de interne, a cărui ţară se află la preşedinţia Consiliului UE, relatează NewsIn.
Despre aderarea României şi Bulgariei la Schengen „vom avea o discuţie separată”, a declarat ministrul Pinter într-o conferinţă susţinută la Bruxelles, alături de comisarul pentru afaceri interne, Cecilia Malmstrom.
Ministrul german de interne, Hans-Peter Friedrich, a declarat ieri, referindu-se la aderarea României şi Bulgariei la Schengen, că „ar fi mai uşor de acceptat aderarea lor” dacă, în discuţia mai largă despre consolidarea Schengen, ar fi introdusă o clauză privind „suspendarea temporară” a unei ţări din spaţiul de liberă circulaţie, în cazul în care nu reuşeşte să-şi securizeze graniţele.
Diplomaţii de la Bruxelles spun că acest argument ar avea sens, iar cele două procese – reforma Schengen şi aderarea României şi Bulgariei – ar trebui corelate. „Ar fi mult mai uşor să vindem (publicului) aderarea României şi Bulgariei, dacă spaţiul Schengen ar fi consolidat”, spun aceşti diplomaţi, citaţi de EUObserver.
Miniştrii de interne din UE au avut, astăzi, la Bruxelles, o reuniune extraordinară pentru a discuta despre proiectele de reformă a spaţiului Schengen şi în special despre posibilitatea restabilirii temporare a controalelor la frontierele naţionale. Confruntată cu presiunea mişcărilor migratorii dinpre nordul Africii, dar şi cu influenţa tot mai mare a partidelor populiste şi xenofobe, UE discută despre măsuri de sporire a securităţii, inclusiv despre oportunitatea reintroducerii vizelor sau condiţionării ajutorului extern.
Sesizată de Franţa, Comisia Europeană a făcut săptămâna trecută o serie de propuneri pentru a veni în întâmpinarea unor carenţe constatate la graniţele externe, în special în sudul UE.
Germania a anunţat însă ieri că se împotriveşte introducerii controalelor la graniţele interne din Schengen. „Nu vom accepta în nicio împrejurare măsuri care să limiteze în vreun fel liberatea de mişcare din Schengen”, a declarat ministrul de interne Hans-Peter Friedrich, citat de EUobserver. El a spus că Germania nu este de acord ca „fiecare să facă ce vrea” atunci când e vorba de controalele la frontieră.
Parisul a început de curând să reintroducă verificările la frontieră pentru a-i împiedica pe imigranţii tunisieni să ajungă din Italia în Franţa.
Comisia Europeană vrea să evite ca ţările UE să folosească eventuale regelementări ale unui Schengen reformat în scop unilateral, a spus Malmstrom. Ea a anunţat că miniştrii de interne s-au pus de acord, în schimb, să stabilească un mecanism comun pentru politica acordării de azil, care ar putea intra în vigoare în 2012.