-2.6 C
București
miercuri, 15 ianuarie 2025
AcasăSpecialUngaria a răscumpărat 20% din MOL cu 2 miliarde de euro împrumutaţi...

Ungaria a răscumpărat 20% din MOL cu 2 miliarde de euro împrumutaţi de la FMI

Ungaria a cumpărat participaţia de 21,2% deţinută la MOL de Surgutneftegaz, a patra mare companie petrolieră din Rusia, pentru 1,88 miliarde de euro, suma necesară tranzacţiei fiind asigurată din fonduri accesate prin acordul de împrumut încheiat în toamna anului 2008 cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), a anunţat, marţi, guvernul ungar, citat de cotidianul Portfolio, potrivit Mediafax.

Preţul de 1,88 de miliarde de euro (2,6 miliarde de dolari) rezultă din cotaţia medie a acţiunilor MOL în perioada de trei luni care a precedat semnarea înţelegerii cu Surgutneftegaz.

Tranzacţia trebuie finalizată până la 31 august, notează Portfolio.

Anterior, Reuters a estimat că achiziţia ar putea avea o valoare de circa 500 de miliarde de forinţi (2,6 miliarde de dolari), în funcţie de cotaţia de marţi de pe bursă.

Acţiunile MOL au fost suspendate marţi de la tranzacţionare pe bursa de la Budapesta în aşteptarea unui anunţ important.

Premierul Viktor Orbán, care a anunţat cumpărarea participaţiei la MOL, nu a oferit detalii referitoare la tranzacţie, sarcina revenind ministrului Dezvoltării, Tamás Fellegi.

Ungaria va finanţa achiziţia din fonduri de trei miliarde de euro trase de la FMI, dar nefolosite, a declarat ministrul Dezvoltării, Tamás Fellegi, citat de Reuters. Cumpărarea pachetului de acţiuni la MOL nu va avea astfel impact asupra îndatorării sau deficitului guvernului, a adăugat el.

Anunţul este foarte important pentru economia naţională, a declarat Orban în deschiderea conferinţei de presă.

Guvernul de la Budapesta „a dus o luptă grea în ultimul an, dar a reuşit să pună în siguranţă” compania naţională MOL, de importanţă cheie pentru Ungaria, a spus Orban.

Una dintre cheile succesului în regiune este reducerea dependenţei energetice şi revitalizarea industriilor naţionale, a afirmat premierul, adăugând că guvernul ungar trebuie să-şi apere întotdeauna intresele.

„Nicio ţară nu poate fi puternică dacă este vulnerabilă în privinţa aprovizionării cu energie”, a declarat el.

Grupul austriac OMV a început să cumpere acţiuni la MOL la începutul anilor 2000 şi a deţinut mai mulţi ani o participaţie de circa 10%. Următoarea schimbare majoră a intervenit în 2007, când OMV a cumpărat un pachet de acţiuni de la magnatul rus Megdet Rahimkulov şi a ajuns la 21%.

Conducerea MOL a început să cumpere acţiuni proprii şi să împrumute aceste participaţii unor terţi favorabili pentru a se proteja de intenţiile OMV. În câteva luni, MOL controla astfel aproape 50% din companie. În timpul acestui conflict, acţiunile MOL au atins un preţ record de peste 30.000 de forinţi pe bursa de la Budapesta până în septembrie 2007. Ca urmare a startegiei de apărare solidă a MOL, OMV „s-a retras”, notează Portfolio, şi a renunţat la oferta condiţionată de 32.000 de forinţi.

În 2009, OMV a vândut participaţia la MOL către Surgutneftegaz pentru 1,4 miliarde de euro, dublu faţă de preţul pieţei. Ca răspuns la ceea ce a considerat o încercare ostilă de preluare, MOL a luat o serie de contramăsuri.

OMV controlează în România Petrom, iar MOL deţine o reţea de benzinării.

Cele mai citite

Peste 1000 de polițiști sud-coreeni încearcă să-l aresteze la reședința lui oficială pe președintele suspendat Yoon Suk Yeol

În jur de 1000 de polițiști se află la această oră la reședința oficială a președintelui suspendat Yoon Suk Yeol pentru a-l aresta. Ofițerii...

Guvernanții ar putea scădea salariile cu 3%. Cum s-ar petrece acest lucru

Pentru a strânge mai mulți bani, guvernanții plănuiesc să schimbe modul în care sunt impozitate salariile. O variantă discutată ar fi comasarea impozitului pe...

Tudorel Toader: Călin Georgescu ar trebui și va putea să candideze și românii să voteze

Eu cred că va putea sau ar trebui să poată candida, spune Tudorel Toader despre o nouă candidatură a lui Călin Georgescu la alegerile...
Ultima oră
Pe aceeași temă