6.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialUE: Trei crize grave, combinate

UE: Trei crize grave, combinate

În discursul său de miercuri, Barroso a atras atenţia că Europa se confruntă simultan cu o criză economică, una financiară şi o a treia, socială. Miliardarul George Soros şi Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru economie, prevăd vremuri întunecate pentru continentul european.

 

„A fost o iluzie să credem că am putea avea o monedă şi o piaţă comună, păstrând totodată controlul naţional asupra economiei şi a politicii bugetare”, a declarat Barroso în faţa Parlamentului European, recunoscând astfel că zona euro nu poate funcţiona fără un guvern financiar. Asupra acestei nevoi, analişti şi experţi economici şi financiari au atras atenţia în repetate rânduri, însă până acum fără succes; Germania şi Franţa nu doresc – încă – să renunţe la autonomia financiară, şi, chiar dacă ar exista voinţa politică, este greu de crezut că ea ar avea susţinerea necesară în rândul populaţiei.

De asemenea, Barroso a reafirmat că „Grecia este şi va rămâne un membru al zonei euro”, adăugând că statul elen va trebui să continue să impună măsuri de austeritate „în totalitatea lor, însă, a mai menţionat Barroso, „aceasta nu este o cursă de viteză, ci un maraton” – ceea ce arată că răbdarea pe care UE a arătat-o până acum în abordarea salvării Greciei de la faliment nu va înceta prea curând. Barroso a avertizat însă şi asupra pericolelor care ameninţă Europa – în primul rând, răcirea creşterii economice. Preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, a susţinut, într-un interviu acordat cotidianului italian Corriere della Sera, poziţiile lui Barroso, declarând că politicienii trebuie să acţioneze rapid şi eficient în lupta împotriva crizei care a cuprins zona euro.

Europa nu are instituţiile necesare

În articolul „Are moneda euro un viitor?”, apărut în New York Review of Books, miliardarul George Soros avertizează şi el asupra pericolelor care planează asupra zonei euro. Soros este de părere că criza financiară care a cuprins Europa este o consecinţă a crahului din 2008 – când miniştrii de Finanţe europeni au decis să garanteze siguranţa tuturor instituţiilor financiare. Soros este de părere că, deşi  garanţia în sine nu a fost o greşeală, ea ar fi trebuit să fie acordată de Uniunea Europeană sau de statele membre ale zonei euro, nu de fiecare stat în parte. Astfel, a devenit brusc evident că nu există un mecanism financiar comun european, ceea ce a făcut ca criza din Europa să fie mult mai complicat de rezolvat decât cea americană din 2008. În timp în Statele Unite există o autoritate financiară care să răspundă crizei, zona euro nu dispune de un Minister de Finanţe comun şi, conform lui Soros, nici de voinţa politică necesară creării unei astfel de instituţii. Fără ea, însă, criza nu va fi soluţionată, iar autorităţile vor continua să încerce să câştige timp, fără a avea un scop final.


Salvarea ar putea fi Germania

Deşi Mecanismul European de Stabilitate fondat în 2010 este un pas pe calea cea bună, el nu dispune de o capitalizare adecvată şi nu ar putea, în forma sa actuală, să fie folosit ca o plasă de siguranţă pentru toată zona euro, ci numai pentru trei state mici: Grecia, Portugalia şi Irlanda. Soros este de părere că salvarea monedei comune va trebui să vină din Germania, singurul stat european care deţine puterea financiară necesară pentru a preveni un dezastru; însă, spune el, atât timp cât cetăţenii germani vor continua să creadă – în mod eronat, susţine miliardarul – că ieşirea din zona euro este în continuare o soluţie fezabilă, cancelarului Merkel îi va fi greu să îi convingă de contrariu. Totuşi, susţine Soros, aceasta este singura soluţie: ca Germania să îşi accepte responsabilitatea pentru întreaga Europă şi să demareze discuţiile asupra creării unui Minister de Finanţe european. Altfel, spune miliardarul, Europa – inclusiv Germania – se va confrunta cu abisul unei noi Mari Depresii. 

„E greu să mai fii optimist”

Şi Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru Economie, prevede într-un articol din New York Times vremuri grele pentru Europa – din cu totul alte motive decât Soros şi oferind o soluţie diferită de cea propusă de omul de afaceri. „Situaţia din Europa este într-adevăr înfricoşătoare”, spune Krugman; „state care reprezintă o treime din economia zonei euro sunt supuse unor atacuri speculative, existenţa monedei unice este în pericol, iar un colaps al acesteia ar putea aduce pagube grave întregii lumi.” Austeritatea fiscală propusă de politicieni este, crede Krugman, o soluţie greşită. „Fără extinderea politicilor fiscale şi monetare în economiile puternice ale Europei, misiunile de salvare vor eşua”, spune economistul. „De unde să vină creşterea economică şi crearea de noi locuri de muncă? Răspunsul este din exporturi – către alte ţări europene. Însă acestea nu pot creşte dacă atât statele creditoare, cât şi cele debitoare impun măsuri de austeritate”, spune Krugman. Iar deocamdată nu se vede că elitele politice au de gând să îşi regândească dogmele.

Acest lucru se întâmplă şi din cauza memoriei selective a acestora, „care vorbesc adeseori despre inflaţia din Germania anilor ’20, care nu are nici o legătură cu situaţia actuală”, crede Krugman, „dar nu şi despre un exemplu mult mai relevant: politica cancelarului german Hermann Brüning, care la începutul anilor ’30 a insistat să aibă un buget balansat şi să păstreze standardul de aur, ceea ce a făcut ca Marea Depresie să fie mai puternică în Germania decât în restul Europei”, ducând în cele din urmă la ascensiunea lui Hitler şi izbucnirea celui de-al doilea război mondial. „Având în vedere ceea ce trebuie să se întâmple pentru ca moneda comună să supravieţuiască şi ceea ce liderii europeni sunt dispuşi să facă, e greu să mai fii optimist”, conclude Krugman.

Cele mai citite

Sadiq Khan, primarul Londrei, îl acuză pe Donald Trump de rasism și islamofobie

Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, i-a reproşat preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, că l-a atacat în timpul primului său mandat (2017-2021) din...

S-a aflat cauza decesului lui Silviu Prigoană

Omul de afaceri Silviu Prigoană a murit în urma unui infarct – este concluzia medicilor legiști. Procurorul va închide dosarul după ce va analiza...

Ce motivație a dat ÎCCJ pentru arestarea preventivă a fiicei milionarului din Arad ucis în explozia mașinii lui

Instanţa supremă a decis, miercuri, ca fiica lui Ioan Crişan, ucis cu peste trei ani în urmă în explozia maşinii sale, precum şi doi...
Ultima oră
Pe aceeași temă