6 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialStatul olandez, responsabil pentru moartea a trei musulmani la Srebreniţa

Statul olandez, responsabil pentru moartea a trei musulmani la Srebreniţa

Statul olandez este responsabil pentru moartea a trei musulmani în timpul masacrului de la Srebreniţa din 1995, potrivit unei decizii a Curţii de Apel de la Haga, sesizată de supravieţuitori şi rude ale victimelor, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Statul olandez este responsabil pentru moartea a trei musulmani, după căderea Srebreniţei”, se arată într-un comunicat al Curţii de Apel, care a infirmat astfel o decizie a tribunalului de la Haga.

Dutchbat, batalionul de Căşti Albastre olandez care avea ca misiune asigurarea protecţiei enclavei Srebreniţa, „nu ar fi trebuit să-i predea pe aceştia forţelor sârbe”, afirmă Curtea de Apel.

Tribunalul de la Haga decisese, la 10 septembrie 2008, că statul nu poate fi considerat responsabil pentru acţiunile Dutchbat, acuzat că a predat refugiaţi musulmani forţelor sârbe din Bosnia, încălcând astfel mai multe legi naţionale şi tratate internaţionale.

Enclava Srebreniţa a fost plasată sub protecţie ONU până la 11 iulie 1995, când a fost invadată de forţele sârbilor bosniaci. Dotaţi cu armament insuficient, membrii olandezi ai trupelor ONU nu au opus rezistenţă.

Forţele sârbilor bosniaci au executat aproape 8.000 de băieţi şi bărbaţi musulmani, în cursul celui mai grav masacru comis în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Cele mai citite

Austria: „Liber” pentru anchetarea liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl

Parlamentul austriac a aprobat miercuri ridicarea imunităţii liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl, la cererea Parchetului, care doreşte să-l ancheteze pentru o presupusă mărturie...

Explozie de articole ilegale: Peste o tonă de pirotehnice confiscate în Argeș

Poliția reamintește că utilizarea și comercializarea neautorizată a articolelor pirotehnice reprezintă o infracțiune Polițiștii din Argeș au descoperit și confiscat peste o tonă de articole...

Austria: „Liber” pentru anchetarea liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl

Parlamentul austriac a aprobat miercuri ridicarea imunităţii liderului Partidului Libertăţii (FPO), Herbert Kickl, la cererea Parchetului, care doreşte să-l ancheteze pentru o presupusă mărturie...
Ultima oră
Pe aceeași temă