-2 C
București
duminică, 5 ianuarie 2025
AcasăSpecialSpania: opoziţia creşte în sondaje

Spania: opoziţia creşte în sondaje

Partidul Popular spaniol (PP, conservator, în opoziţie) devansează cu 12 puncte Partidul Socialist (PSOE), aflat la putere, în intenţiile de vot pentru alegerile legislative anticipate de la 20 noiembrie, potrivit rezultatelor unui sondaj publicat duminică, relatează AFP, citat de Mediafax.

PP este susţinut de 47,6 la sută dintre persoanele chestionate, în timp ce PSOE este susţinut de 35 la sută, potrivit acestui sondaj realizat de Institutul DYM, publicat de cotidianul conservator ABC, în cadrul căruia au fost chestionate 1.076 de persoane, în perioada 2-3 august.

Acest avans al PP, dacă va fi confirmat, l-ar aduce în forţă pe scena politică, probabil cu o majoritate absolută în Parlament, după opt ani de absenţă, subliniază ABC.

Este vorba despre primul sondaj realizat de la anunţul, la 29 iulie, al premierul Jose Luis Rodriguez Zapatero cu privire la convocarea de alegeri anticipate la 20 noiembrie, cu patru luni înainte de termen.

Ultimele sondaje publicate înaintea anunţului privind convocarea alegerilor legislative anticipate prezentau PP pe primul loc, cu un avans de şapte până la 12 puncte asupra PSOE.

Zapatero, ajuns la putere în 2004 şi reales patru ani mai târziu, a anunţat, în aprilie, că nu va candida pentru un nou mandat.

Socialiştii l-au ales pe Alfredo Perez Rubalcaba, în vârstă de 60 de ani, un membru influent al partidului şi fost ministru de Interne, să îl înfrunte pe liderul PP, Mariano Rajoy, în vârstă de 56 de ani, în scrutinul din noiembrie.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă