15.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialŞoc pentru FMI şi stânga franceză

Şoc pentru FMI şi stânga franceză

Acuzaţia angajatei unui hotel de lux din New York, care a afirmat că Dominique Strauss-Kahn ar fi încercat să o violeze, pune probabil capăt unei cariere strălucitoare, care ar fi putut culmina anul viitor cu un triumf în alegerile prezidenţiale din Franţa.

Scandalul care ar putea zgudui din temelii atât Fondul Monetar Internaţional cât şi Partidul Socialist Francez a avut loc sâmbătă, în hotelul Sofitel din centrul New Yorkului. O menajeră în vârstă de 32 de ani a intrat în suita 2806 (preţul pe noapte: 3.000 de dolari) crezând că aceasta este neocupată. Însă, spre surpriza ei, din baie a ieşit Dominique Strauss-Kahn (unul dintre puţinii politicieni francezi căruia presa din Hexagon i-a conferit propriul său acronim – DSK), gol, care a început să-i facă avansuri sexuale. Conform mărturiei femeii, Strauss-Kahn ar tras-o în dormitor, unde ar fi trântit-o în pat, încuind apoi uşa suitei. Femeia ar fi încercat să fugă, însă Strauss-Kahn ar fi prins-o din nou, trăgând-o de data asta în baie, unde i-ar fi cerut să performeze sex oral. Femeia s-a apărat şi a reuşit, în cele din urmă, să părăsească camera; a relatat apoi cele întâmplate conducerii hotelului, care a chemat poliţia. Când aceasta a ajuns, Strauss-Kahn părăsise deja hotelul. Directorul FMI părea să se fi grăbit, deoarece îşi uitase telefonul mobil în cameră – unde poliţia ar fi descoperit, conform unui purtător de cuvânt citat de cotidianul New York Times, „dovezi criminalistice care conţin ADN”. Poliţia a stabilit că Strauss-Kahn se îndrepta către aeroportul John F. Kennedy, de unde urma să zboare la bordul unui avion al companiei Air France către Berlin, unde ar fi trebuit să se întâlnească cu cancelara Germaniei, Angela Merkel, pentru a discuta pachetul de măsuri de salvare pentru economiile Greciei şi Portugaliei. Cu zece minute înainte de decolarea avionului, poliţiştii au urcat la bordul acestuia şi l-au arestat pe directorul FMI, care i-a urmat pe poliţişti fără să opună rezistenţă. Câteva ore mai târziu, DSK a fost inculpat formal pentru agresiune sexuală şi tentativă de viol.

Duminică, avocatul lui Dominique Strauss-Kahn, William Taylor, a declarat presei că clientul său neagă toate acuzaţiile care îi sunt aduse şi va pleda „nevinovat”.

„Tovarăşul vrum-vrum”

Socotit un „socialist de caviar” datorită averii sale (sau, mai curând, a soţiei sale Anne Sinclair, jurnalistă şi moştenitoare a unei averi considerabile) şi numit recent de un jurnalist „tovarăşul vrum-vrum” (după ce fusese fotografiat urcându-se într-un Porsche – care aparţinea însă unui prieten – împreună cu soţia sa), Dominique Strauss-Kahn, de profesie jurist şi născut în 1949, şi-a început ascensiunea politică în 1986, când a fost ales pentru prima oară în parlamentul francez. În 1997, Strauss-Kahn avea să fie numit ministru de finanţe de către Jacques Chirac, remarcându-se prin privatizarea unor companii de stat şi reducerea deficitului bugetar la mai puţin de 3%. În noiembrie 2007, Strauss-Kahn a fost numit, cu sprijinul Statelor Unite şi al mai multor state europene, în funcţia de director al FMI; în urma crizei financiare, DSK a început o reformă a organizaţiei, cerând specialiştilor săi să creeze indicatori mai buni pentru a putea prevedea asemenea crize – atât la nivel naţional cât şi internaţional.

Strauss-Kahn s-a implicat de asemenea în rezolvarea crizei financiare din Europa, fiind unul dintre cei mai înfocaţi susţinători ai politicii Uniunii Europene de salvare a Greciei – unde măsurile de ajutorare adoptate au fost criticate de alţi economişti drept prea eurofile: „Dacă o ţară mai slab-dezvoltată s-ar fi aflat în aceeaşi situaţie, FMIul nu i-ar fi acordat atâtea ajutoare”, a declarat pentru Wall Street Journal Eswar Prasad, un fost oficial al Fondului Monetar, adăugând că posibila plecare a lui Strauss-Kahn de la conducerea instituţiei ar putea însemna că „susţinerea FMIului pentru Europa va fi pusă sub semnul întrebării – atât în privinţa resurselor direcţionate într-acolo cât şi în privinţa condiţiilor impuse”.

Stânga sugerează posibilitatea unui complot

Până la arestarea sa, Dominique Strauss-Kahn era socotit de către presa franceză drept cel mai probabil candidat al Partidului Socialist pentru alegerile prezidenţiale din mai 2012; în mai multe sondaje, Strauss-Kahn a obţinut cel mai ridicat punctaj dintre toţi politicienii francezi, iar mulţi analişti prevedeau demisia sa din funcţia de director al FMI în următoarele săptămâni – demisie care i-ar fi permis să îşi depună în mod oficial candidatura pentru următoarele alegeri. Arestarea a şocat stânga franceză, majoritatea colegilor săi din Partidul Socialist declarându-se consternaţi – iar unii dintre ei intuind o conspiraţie: deputatul Jean-Christophe Cambadelis a amintit pe blogul personal de recentul scandal de spionaj de la Renault (în care acuzaţiile s-au dovedit lipsite de orice temei), iar Michèle Sabban, vice-preşedinta Consiliului Regional din Ile-de-France, a adus în discuţie posibilitatea unui „complot internaţional”.

Însă aşa cum se arată lucrurile deocamdată, cariera politică a lui Dominique Strauss-Kahn este încheiată, iar socialiştii francezi vor fi lipsiţi, la următoarele alegeri, de unul dintre cei mai carismatici conducători ai partidului.

Cele mai citite

Trezoreria SUA impune noi sancțiuni împotriva Rusiei și a Coreei de Nord

Reprezentanții Trezoreriei din SUA au informat că au fost impuse noi sancțiuni. Acestea vizează Rusia și Coreea de Nord. Mai exact, este vorba despre...

Focar de infecții la una dintre cele mai mari maternități din București

Un focar de infecții a fost depistat la una dintre cele mai mari maternități din București, unde mai multe paciente susțin că au contractat...

Arabia Saudită condiționează relațiile diplomatice cu Israelul de „crearea unui stat palestinian”

Prinţul moştenitor şi lider de facto al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a afirmat miercuri că ţara sa nu va stabili relaţii diplomatice cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă