5 C
București
luni, 11 noiembrie 2024
AcasăSpecialRomania exporta carne vie in Germania

Romania exporta carne vie in Germania

Jurnalistul Jurgen Roth comenteaza pentru „Romania libera” cauzele lipsei de vigoare in combaterea „importurilor” de prostituate din Europa de Est.
– In momentul de fata, "Campania impotriva prostitutiei fortate” din cadrul Campionatului Mondial de fotbal este foarte mediatizata. Potrivit expertilor, circa 30.000 de femei au fost aduse in Germania, 80% din Europa de Est. Politia si justitia critica insa faptul ca nu au destule mijloace pentru anchete complexe. Cum explicati acest paradox?
– In Germania, exista o dubla problema de fond: pe de-o parte politia nu are destui bani pentru a demara proceduri complicate si/sau de lunga durata, pe de alta, ramura criminalitatii organizate, inclusiv traficul international de femei si copii, nu mai are "importanta”. In momentul de fata, atentia opiniei publice germane si internationale se concentreaza asupra problemei prostitutiei fortate si a traficului de femei din Europa de Est numai datorita Campionatului Mondial de fotbal.

Pestele, prieten cu primarul si procurorul-sef

– Dar din ce cauze nu s-a actionat mai energic in ultimii ani?
– Deoarece, de la deschiderea frontierelor din estul Europei, au existat mereu legaturi intre anumiti politicieni germani, justitie si capii criminalitatii organizate. In Rostock (port la Marea Baltica cu circa 220.000 de locuitori – n.a.), unul dintre cei mai mari traficanti de prostituate avea relatii foarte stranse cu fostul primar si cu alti politicieni din administratia locala. Actualmente, este invinuit intr-un proces care se desfasoara la Rostock. Afacerile continua insa la fel ca inainte, pentru ca structurile criminale au ramas aceleasi. Alt caz la Pforzheim, unde seful organizatiei criminale Hell's Angel, un asa-zis club de motociclisti, activeaza in "importul” de femei din Europa de Est, in traficul de arme si de droguri. Are foarte bune relatii cu un procuror-sef din Pforzheim. Rezultatul? Toate investigatiile penale au fost sistate. Desi politia are declaratiile socante ale unor prostituate, care s-au prezentat ca martori.

Anchete blocate ca in Romania

– Din ce tari isi procura traficantii "marfa umana” pentru prostitutia infantila?
– Copiii vanduti clientilor masculini din Germania sunt adusi in principal din Cehia, Bulgaria si Romania. Deseori acesti copii apartin etniei rrome. Politia a investigat anumite cazuri. Dar in Saxonia investigatiile au fost suspendate recent, in principal pentru ca in aceasta afacere sunt implicati anumiti procurori, judecatori si politisti. Din acest punct de vedere, este la fel ca in Romania sau in Bulgaria.
– Implicati in ce fel?
– Au abuzat sexual de copii. Au platit pentru "servicii sexuale”, prin urmare sunt santajabili. Politia a anchetat despre aceste cazuri, acum sistate, altfel n-as fi avut cum sa le aflu.
– Respectivii sunt inca in functii?
– Toti sunt pe post! Fapte similare au avut loc si in alte orase din regiune.
– Si care sunt metodele de "recrutare” a copiilor?
– Relativ simple: este vorba de femei foarte sarace, care se prostitueaza sau se drogheaza. Femeile si copiii lor sunt transferati in Cehia, la Cheb (la granita cu fosta RDG – n.a.), unde exista o retea de trafic. De acolo sunt adusi la Leipzig.
– Ce se intampla pe urma cu copiii?
– In general, cand nu mai "e nevoie” de ei, dispar pur si simplu, fiindca nu sunt inregistrati nicaieri. Nu e o problema…
– Vreti sa spuneti ca acesti copii sunt omorati?
– Exact la acest lucru ma refer. Traficul de copii adusi in Germania pentru prostitutie este doar una dintre ramurile foarte importante si profitabile ale criminalitatii internationale organizate. Politia ar trebui sa actioneze mult mai rapid si energic. Dar n-o face. Pentru ca, pe de-o parte, problemele sunt martorii: prostituatele, ori nu declara, ori in ochii unor procurori nu sunt credibile. Pe urma, persoanele implicate au influenta administrativa sau politica. In ultimii ani au crescut si investitiile economice vestice in Est. Multi intreprinzatori germani apreciaza "facilitatile” din Romania, Bulgaria si din alte tari est-europene.

Imbogatire rapida in estul Europei

– Care ar fi aceste „facilitati”?
– In aceste sisteme politico-economice, multe averi autohtone s-au cladit pe baza unor matrapazlacuri ilegale, realizate de persoane care astazi detin pozitii sociale inalte. In Romania, de pilda, ele isi desfasoara activitatile in cluburi sportive, in telecomunicatii, in imobiliare, in asigurari, si bineinteles, in productia de materii prime, gaz si petrol. 90% din aceste averi nu au fost realizate prin mijloace legale. Pentru un afacerist german care vrea sa produca ieftin si fara probleme, este foarte avantajos sa mearga in Romania. Fiindca acolo sistemul de drept nu este tocmai dezvoltat. In special normele juridice ale Uniunii Europene nu sunt cele practicate pe plan local. Consecinta? Cine vrea sa produca repede "bani murdari” se duce in tari din estul Europei, printre care si Bulgaria sau Romania. Pentru ca in Romania, chiar daca politia si justitia dispun de o legislatie care teoretic indeplineste standardele UE, nu inseamna ca exista si multi oameni doritori sa aplice aceste legi.

OLAF nu ar fi primit Romania in UE

Intr-un raport confidential din mai 2006, redactat de Oficiul European de Lupta Antifrauda (OLAF, Bruxelles), expertii afirma la unison ca "in principiu, tarile candidate, Romania si Bulgaria, n-ar trebui sa adere la UE. Discutiile pro si contra s-au purtat la nivelul UE. Cativa factori de decizie mi-au spus: "Daca amanam cu un an, nu schimbam nimic, tot vor intra in Uniunea Europeana. Macar asa, cu aderarea prevazuta in ianuarie 2007, exista anumite posibilitati sau sperante, ca ceva se va schimba”. Cu alte cuvinte, se opereaza dupa "principiul sperantei”, mai ales ca deciziile politice reprezinta interese economice. Dar, asa cum au dovedit celelalte tari est-europene care au aderat in 2004, sa crezi ca in scurt timp vei putea insanatosi un sistem bolnav de coruptie si infiltrat de retele criminale ramane o iluzie. In Romania, singurul lucru bun este ca, din fericire, aveti totusi medii critice.

Cele mai citite

Hoffenheim și-a concediat antrenorul înainte de duelul cu FCSB din Europa League!

Clubul german a început deja negocierile pentru numirea unui nou tehnician. Hoffenheim, viitoarea adversară a echipei FCSB în UEFA Europa League, trece printr-o schimbare importantă...

Probleme cu legea? Dawa, jucătorul lui FCSB, și-ar fi bătut nevasta și s-a ales cu dosar penal

Fundașul camerunez a ajuns în atenția poliției în urma unei plângeri de agresiune fizică făcute de partenera sa, Sofia. Potrivit stiripesurse.ro, Joyskim Dawa, fundașul central...

BNR avertizează asupra presiunilor economice și anunță o corecție fiscal-bugetară pentru combaterea deficitelor

Luni după-amiază, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a prezentat raportul trimestrial asupra inflației, semnalând necesitatea unor măsuri de corecție fiscal-bugetară pentru a...
Ultima oră
Pe aceeași temă