7.3 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăSpecialPutin: Dispariţia URSS este cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului trecut

Putin: Dispariţia URSS este cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului trecut

Premierul rus Vladimir Putin a declarat joi că URSS era „marea Rusie”, acuzându-l pe ultimul preşedinte al acesteia, Mihail Gorbaciov, că a „renunţat” la putere în 1991, cu o zi înainte de semnarea, prevăzută, cu Belarus şi Kazahstan, a unei noi Uniuni, scrie Mediafax.

Exprimându-se în cadrul unei întâlniri la Kremlin cu veterani şi pensionari, Putin şi-a împărtăşit sentimentele trăite în momentul prăbuşirii, în urmă cu 20 de ani, a regimului comunist.

„M-am dus să îmi repar o roată, când persoanele de acolo m-au întrebat: eşti pentru URSS sau pentru Rusia?”, a povestit Putin. Rusia, ca şi alte republici ale Uniunii Sovietice, contesta atunci puterea supremă a lui Gorbaciov.

„Le-am spus: dar este vreo diferenţă? Se numeşte altfel, dar este tot Rusia, marea Rusie”, a declarat Putin.

„Li s-au spus atâtea minciuni că oamenii nu mai înţelegeau ce se întâmplă (…), li s-a promis că mâine vor trăi ca la Paris sau Londra”, a adăugat Putin, care a calificat la un moment dat dispariţia URSS ca „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului trecut”.

„La 21 decembrie (1991), Gorbaciov a semnat renunţarea la putere. Nu am avut în istoria ţării decât două momente la fel de grave, când puterea supremă a renunţat la prerogativele sale şi la responsabilitatea a ceea ce se întâmpla în ţară: ţarul – a plecat şi imediat au început aceste evenimente oribile, sângeroase – şi 1991″, a continuat Putin, potrivit declaraţiilor transmise de postul de televiziune Rossia24.

La 2 martie 1917, Ţarul Nicolae al II-lea a abdicat în preajma Revoluţiei bolşevice şi a războiului civil. Mulţi ruşi îi reproşează presupusa lui slăbiciune.

Mihail Gorbaciov rămâne la rândul lui puţin popular în ţară, ruşii atribuindu-i falimentul ţării şi sărăcia lor.

Coacţionar la cotidianul de opoziţie Novaia Gazeta, el a criticat în repetate rânduri puterea actuală şi în special anunţul din septembrie privind revenirea lui Vladimir Putin la Kremlin, la alegerile prezidenţiale din 2012.

Cele mai citite

Claudiu Năsui dezvăluie că unii membri USR l-ar susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale

Vicepreşedintele USR, Claudiu Năsui, a declarat marți, 7 ianuarie, că în interiorul partidului condus de Elena Lasconi sunt oameni care doresc ca Nicuşor Dan...

Angel Tîlvăr: Nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, marți seară, la Antena 3 CNN, că nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România....

Claudiu Năsui dezvăluie că unii membri USR l-ar susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale

Vicepreşedintele USR, Claudiu Năsui, a declarat marți, 7 ianuarie, că în interiorul partidului condus de Elena Lasconi sunt oameni care doresc ca Nicuşor Dan...
Ultima oră
Pe aceeași temă