11.4 C
București
joi, 9 ianuarie 2025
AcasăSpecialO româncă a stat la masă cu Papa Benedict al XVI-lea, de...

O româncă a stat la masă cu Papa Benedict al XVI-lea, de Crăciun

Papa Benedict al XVI-lea a luat masa, duminică, la Roma cu mai multe persoane nevoiaşe, între care şi o româncă fără documente, relatează cotidianul La Croix, în ediţia electronică, potrivit realitatea.net.

Papa s-a aşezat la masă cu un haitian cu dizabilităţi, o româncă fără acte legale, un chinez, un ivorian, un musulman etiopian, un locuitor din Gabon şi o indiancă.

În jurul lor, în sala Paul-VI de la Vatican, s-au aflat peste 350 de persoane fără adăpost, imigranţi legali sau ilegali, bolnavi de SIDA, cu toţii oaspeţi obişnuiţi pentru o noapte, o masă şi o rugăciune la Misionarii Carităţii Maica Tereza din Roma.

Anul trecut, într-o acţiune similară, Papa a luat masa împreună cu un bărbat din Afganistan şi o familie de tineri din România.

„Fie ca lumina Crăciunului să se poată răspândi din nou pe acest Pământ unde s-a născut Iisus şi să inspire israelienii şi palestinienii în căutarea unei coabitări corecte şi paşnice!”, a declarat Papa în faţa mai multor mii de credincioşi sâmbătă, în piaţa celui mai mic stat din lume.

Conflictul israelo-palestinian este o preocupare constantă pentru Benedict al XVI-lea, care a pledat pentru crearea a două state în timpul turneului său în Ţara Sfântă în mai 2009.

Papa le-a cerut, de asemenea, liderilor politici să manifeste o „solidaritate activă” cu creştinii persecutaţi în Irak şi în „tot Orientul Mijlociu”.

El le-a cerut „oficialilor Naţiunilor Unite o solidaritate activă” cu „iubitele comunităţi creştine din Irak şi din tot Orientul Mijlociu”.

În acest mesaj transmis de televiziunile din întreaga lume şi rostit înaintea binecuvântării „urbi et orbi”, Papa le-a dorit „linişte şi speranţă pentru viitor” acestor creştini care cunosc „durerea” şi „încercările”.

Creştinii din Irak au fugit din ţara lor de la atacul revendicat de Al-Qaida asupra unei biserici siriace catolice din Bagdad, la 31 octombrie, care s-a soldat cu moartea a 44 de credincioşi şi a doi preoţi.

Cele mai citite

Ilie Bolojan s-a întâlnit cu Stephane Sejourne, vicepreședinte executiv pentru prosperitate și strategie industrială al Comisiei Europene

Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a evidențiat, miercuri, în cadrul întrevederii avute cu Stephane Sejourne, vicepreședinte executiv pentru prosperitate și strategie industrială al Comisiei Europene,...

Piața muncii în 2024: Aproape 300.000 de joburi noi și 11 milioane de aplicări

Cele mai multe joburi au fost disponibile în retail, prestări servicii și industria alimentară, urmate de call center și turism/HoReCa Anul 2024 a fost marcat...

Dacia Bigster, disponibilă acum în România: Prețuri, motorizări și echipări

După premiera mondială la Salonul Auto de la Paris din octombrie 2024, Dacia Bigster poate fi comandat începând de astăzi, 9 ianuarie 2025. Prețurile pornesc...
Ultima oră
Pe aceeași temă