7 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialMerkel: Grecia trebuie să crească vârsta de pensionare şi să reducă numărul...

Merkel: Grecia trebuie să crească vârsta de pensionare şi să reducă numărul zilelor de concediu

Grecia trebuie să crească vârsta de pensionare şi să reducă numărul de zile de concediu pentru a-şi rezolva problemele economice, a declarat cancelarul german, Angela Merkel, potrivit cotidianului elen Ekathimerini, potrivit Mediafax.

Controlul datoriei de stat nu este singura prioritate, a afirmat Merkel, la o reuniune a Uniunii Creştin Democrate în oraşul german Meschede.

„Este important ca oamenii din ţări ca Grecia, Spania sau Portugalia să nu iasă la pensie mai repede decât în Germania, astfel încât toată lumea să facă eforturi cât de cât egale”, a spus Merkel, citată de cotidianul german Spiegel.

Cancelarul german a criticat numărul ridicat de zile de concediu din Grecia.

„Nu putem avea o monedă comună, iar în unele state oamenii să aibă multe zile de concediu, iar în altele foarte puţine. Aşa ceva nu funcţionează pe termen lung”, a adăugat oficialul.

Grecia a încheiat anul trecut un acord cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană pentru împrumuturi în valoare de 110 miliarde de euro, destinate salvării statului elen de la prăbuşire financiară.

 

Cele mai citite

Atac terorist la târgul de Crăciun din Magdeburg: 2 morți și 68 de răniți

Vineri seară, târgul de Crăciun din orașul Magdeburg a devenit scena unui atac terorist care a zguduit întreaga țară. Un bărbat a intrat cu...

Bitcoin suferă o scădere de 5% pe fondul volatilității pieței

Bitcoin a înregistrat o scădere semnificativă de 5%, ajungând la aproximativ 96.000 de dolari pe unitate, în timpul unei sesiuni de tranzacționare marcate de...

Economia României: Creștere modestă în 2025, dar optimism pe termen lung

Incertitudinea politică, deficitul bugetar scăpat de sub control și slăbiciunile structurale ale economiei vor continua să afecteze România. Cu toate acestea, impactul ar putea...
Ultima oră
Pe aceeași temă