Zvonurile cu privire la divergenţele tot mai profunde dintre preşedintele Putin şi premierul Medvedev s-au înmulţit în Rusia după plecarea din guvern, la începutul lunii mai, a lui Vladislav Surkov, un influent viceprim-ministru, adeseori prezentat ca strategul sistemului politic strict controlat de Kremlin.
Premierul rus, Dmitri Medvedev, a minimizat duminică zvonurile legate de iminenţa demisiei sale, ce s-au înmulţit după plecarea din cadrul echipei guvernamentale a unui influent vicepremier, şi a insistat asupra ‘bunelor relaţii’ cu preşedintele Vladimir Putin, informează AFP, citată de Agerpres.
„Am avut şi am în continuare relaţii amicale foarte bune” cu preşedintele Putin, a dat asigurări Medvedev într-un interviu difuzat, duminică, în cursul emsiunii ‘Televiziunea centrală’ de la postul de televiziune pro-Kremlin NTV. „Dacă ar fi fost altfel, în prezent am fi avut probabil un alt guvern”, a subliniat el.
Citeşte şi Putin l-ar putea înlocui pe Dmitri Medvedev cu Aleksei Kudrin – presă
Zvonurile cu privire la divergenţele tot mai profunde dintre preşedintele Putin şi premierul Medvedev s-au înmulţit în Rusia după plecarea din guvern, la începutul lunii mai, a lui Vladislav Surkov, un influent viceprim-ministru, adeseori prezentat ca strategul sistemului politic strict controlat de Kremlin.
La acea dată, analiştii au emis ipoteza unei lupte între clanurile aflate la putere, alimentând speculaţiile referitoare la iminenţa demisiei întregului guvern, inclusiv a premierului.
Zvonurile „interminabile” despre posibile demisii cu siguranţă nu ajută (guvernul), însă în ce mă priveşte aceste afirmaţii nu mă deranjează’, a declarat Medvedev. „Mai devreme sau mai târziu, toată lumea va fi demisă. Viaţa este astfel făcută”, a adăugat el.
Citeşte şi Rusia: Putin şi Medvedev au mers împreună la Înviere
Pe de altă parte, prim-ministrul a mai menţionat că „nu îi este teamă” de momentul în care va trebui să îşi părăsească postul. „Nu îmi este frică de asta (…) Dacă ai crede că eşti în funcţie pentru totdeauna, atunci ar fi o catastrofă”, a mai afirmat el.
Preşedintele Putin a criticat deschis guvernul pentru întârzierile în aplicarea promisiunilor electorale, în cursul unei reuniuni organizate la 7 mai, exact la un an după revenirea la Kremlin, avertizându-i pe miniştri că în joc se află responsabilitatea lor personală.