Publicarea de către guvernul german a unui raport asupra sărăciei a declanşat o polemică în ţară, opoziţia de stânga şi o parte a presei acuzând autorităţile că au modificat varianta iniţială a documentului şi au fasonat situaţia socială în Germania.
Raportul asupra sărăciei şi bogăţiei în Germania pentru perioada 2007-2012, al patrulea de acest tip după 2001, relevă o evoluţie pozitivă a veniturilor disponibile ale familiilor, consecinţă a unei înfloritare pieţe a muncii în prima economie europeană. Un german din şapte este ameninţat de sărăcie, 10% din germanii cei mai bogaţi deţin 53% din averea naţională iar 50% din germanii mai săraci nu deţin decât 1% din bogăţia ţării, faţă de 3% în urmă cu un deceniu. Se arată că la ora actuală, inegalitatea repartizării veniturilor este în recul dar rămâne ridicată, după cum a recunoscut ministrul Muncii, Ursula von der Leyen.
Dar, rata brută a şomajului a trecut de la 9% în 2007 la 6,8% anul trecut. Opoziţia şi sindicatele reproşează guvernului că a manipulat raportul, îndulcind cifrele iniţiale. Confederaţia sindicală DGB acuză tentativele de „machiaj” care au dus la suprimarea anumitor fraze din raport. Din noiembrie, presa a dezvăluit rezervele unor politicieni, în special ale ministrului liberal al Economiei, Philipp Rosler, faţă de unele formulări ale documentului a cărui formă iniţială datează din toamna anului 2012, şi faţă de tentativele de substituire a unui mesaj pozitiv.
La prezentarea documentului, ministrul von der Leyen a justificat modificările din varianta iniţială – care nu a fost publicată – prin includerea de noi elemente şi s-a apărat că ar prezenta un tablou în roz. Totuşi, textul constată că expunerea la sărăcie a populaţiei, măsurată prin rata riscului de pauperizare, rămâne relativ constantă cu o rată cuprinsă între 14% şi 16% din 2007. Scăderea reală a salariilor unei părţi a mâinii de lucru într-o ţară care nu are salariu minim, este văzută în raport ca o expresie a ameliorării structurale. Dar pentru asociaţia caritabilă Caritas, cifrele prezentate sunt alarmante şi relevă absenţa unui „ascensor social” în ţară.
