Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, va fi numit la conducerea zonei euro, conform unui proiect de declaraţie obţinut de AFP, potrivit Mediafax.
„Preşedintele reuniunilor din zona euro va fi desemnat de şefii de stat şi de guvern ai zonei euro în momentul în care Consiliul European îşi va alege preşedintele, cu un mandat de aceeaşi durată”, precizează proiectul de declaraţie al summitului de la Bruxelles.
„În aşteptarea viitoarelor alegeri, actualul preşedinte al UE, domnul Van Rompuy, va prezida summiturile din zona euro”, precizează textul.