Guvernul Cehiei şi-a prezentat oficial demisia, marţi, dat fiind că nu a reuşit să obţină încrederea Parlamentului săptămâna trecută, urmând să fie convocate alegeri anticipate pentru depăşirea crizei politice, transmite Mediafax.
Cabinetul de experţi condus de economistul de stânga Jiri Rusnok a fost numit de preşedintele Milos Zeman pe 10 iulie pentru a-l înlocui pe cel de centru-dreapta condus de Petr Necas, căzut în iunie după arestarea colaboratoarei şi amantei acestuia, Jana Nagyova, acuzată de corupţie.
„Permiteţi-mi să vă încredinţez sarcina de a vă îndeplini atribuţiile până la numirea viitorului guvern, sperând că va exista unul după viitoarele alegeri”, a declarat Zeman după ce a acceptat demisia Cabinetului Rusnok.
Parlamentul urmează să se pronunţe în legătură cu autodizolvarea după 20 august.