Grecia ar putea cere ajutorul Fondului Monetar Inter naţional (FMI) în luna aprilie, deoarece autorităţile sunt tot mai pesimiste în privinţa sprijinului aşteptat de la Uniunea Europeană, a declarat ieri o sursă oficială elenă, citată de agenţia Dow Jones, scrie agenţia Reuters citată de Mediafax.
Potrivit sursei citate, guvernul de la Atena nu are speranţe prea ridicate să obţină ajutor de la partenerii din UE la summitul de săptămâna viitoare. „Încă dorim o soluţie cu Uniunea Europeană, dar perspectivele nu arată prea bine. Dacă nu obţinem sprijin clar la summitul UE de pe 25 martie, va trebui să decidem ce facem în continuare. Sunt mai multe scenarii pe masă, dar cel mai proeminent este FMI”, a declarat oficialul elen. El a adăugat că neînţelegerile cu Germania în privinţa crizei financiar-fiscale în care se află Grecia sunt tot mai accentuate.
„Guvernul este din ce în ce mai convins că FMI va fi singura soluţie”, potrivit sursei citate de Dow Jones, care a menţionat că perioada în care se va cere sprijinul Fondului nu va fi decisă decât după summitul UE. Oficialul a mai spus că weekendul prelungit din 2-4 aprilie, când pieţele vor fi închise, ar fi o perioadă propice „pentru ca ştirea să fie absorbită”, referindu-se la un eventual anunţ în acest interval că guvernul va apela la sprijinul FMI. Moneda euro era deja în scădere în raport cu dolarul şi şi-a accentuat declinul în urma apariţiei informaţiilor.
Germanii au spus că Grecia ar trebui exclusă din zona euro şi refuză varianta de salvare propusă de partenerii europeni. Grecia ar trebui să apeleze la Fondul Monetar Internaţional (FMI) dacă are nevoie de ajutor extern, a declarat ieri un oficial al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) din Germania, partidul cancelarului Angela Merkel, transmite Bloomberg. „Trebuie să gândim cine are instrumentele pentru a determina Grecia să-şi recâştige accesul la pieţele de capital. Nimeni nu are aceste instrumente, cu excepţia FMI. Încercarea de a salva Grecia fără FMI ar fi un experiment foarte cutezător”, a afirmat Michael Meister, purtător de cuvânt pe teme de finanţe al CDU.
Germania pare astfel să adopte o traiectorie divergentă de la opiniile altor lideri UE, precum Jean-Claude Trichet, Jean-Claude Juncker sau Nicolas Sarkozy.