2.1 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăSpecialGermania îşi confirmă opoziţia faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen

Germania îşi confirmă opoziţia faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen

Germania se opune în continuare aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, a declarat joi ministrul german de Interne, citat de AFP, potrivit Mediafax.

„Cele două guverne au depus eforturi pentru a îndeplini condiţiile tehnice (de aderare) la Schengen. Acest lucru merită elogii”, a declarat Thomas de Maiziere în faţa presei, cu ocazia unei reuniuni informale a miniştrilor de Interne şi Justiţie din cadrul UE.

„În paralel, există carenţe şi critici faţă de sistemul judiciar şi corupţia” din aceste ţări, a adăugat el. Pentru el, este „important să se lege” aspectele tehnice de problemele politice ridicate de starea sistemului judiciar şi de corupţie. „După aceea, vom lua o decizie comună”, a adăugat el, în cadrul acestei întâlniri cu presa la Gödöllö, în apropiere de Budapesta.

El a reiterat poziţia comună franco-germană, care califică drept „prematură” aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen, format din 25 de ţări. Şansele Bucureştiului şi Sofiei de a adera în martie 2011 s-au topit ca zăpada la soare după reticenţele exprimate de Franţa şi Germania, comentează AFP.

Intrarea unei ţări în spaţiul Schengen trebuie să beneficieze de acordul tuturor celorlalţi membri, iar reticenţele Germaniei şi Franţei au practic valoarea unui veto. Ungaria, care deţine preşedinţia semestrială a UE, este favorabolă aderării celor două ţări, în cazul în care acestea îndeplinesc condiţiile tehnice. Miercuri, ministrul ungar de Interne, Sandor Pinter, a anunţat că România este mai pregătită decât vecinul său din sud.

În interiorul zonei Schengen, peste 400 de milioane de persoane pot călători fără a ţine cont de frontiere din Grecia în Finlanda sau din Portugalia în Polonia. România şi Bulgaria au aderat la UE în 2007, la trei ani după majoritatea celorlalte ţări foste comuniste.

Cele mai citite

Agheasmă pentru toți: 200.000 de PET-uri în Constanța și peste 10.000 de litri de apă sfințită la Patriarhia Română

Boboteaza este o sărbătoarea ce marchează purificarea apelor și reînnoirea spirituală Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a oficiat duminică Slujba de Sfințire Mare a Apei la...

Creștere alarmantă a datoriilor neplătite pe cardurile de credit în SUA: Cel mai mare nivel din 2008

La finalul anului 2024, datoriile neachitate de pe cardurile de credit ale americanilor au atins un nivel alarmant, cel mai ridicat din 2008, cu...

Episod de primăvară, în ianuarie: maxime de până la 17 grade în toată țara

Săptămâna viitoare aduce vreme caldă în toată țara, cu temperaturi maxime care pot ajunge până la 17 grade, mult peste media obișnuită pentru începutul...
Ultima oră
Pe aceeași temă