6 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSpecialFraudele de la bacalaureatul din Franţa, comparate cu cele din România

Fraudele de la bacalaureatul din Franţa, comparate cu cele din România

Publicaţia online slate.fr comentează că nu numai în Franţa există fraudă la Bac, menţionând că, în România, rezultatele de la examenul de final de liceu făcute publice luni arată că numai un elev din doi a promovat testul, potrivit Agerpres.

Site-ul mai notează, preluând cotidianul Le Parisien, că autorităţile române atribuie acest eşec măsurilor sporite de combatere a fraudei la examen, circa 650 de elevi fiind eliminaţi pentru că au încercat să copieze, de două ori mai mult decât anul trecut.

Potrivit Ministerul român al Educaţiei, măsurile drastice antifraudă sunt la originea prăbuşirii promovabilităţii, care a căzut la 45%, comparativ cu 69,3% anul trecut, mai comentează slate.fr. Site-ul notează că măsurile au constat în special în instalarea de camere de supraveghere în săli, precum şi în interdicţia oficială ca elevii să-i corupă pe supraveghetori.

Presa locală a vorbit despre un „dezastru”, care îşi are de asemenea sursa în eşecurile sistemului educaţional şi în dezinteresul deopotrivă al elevilor şi al profesorilor, mai scrie publicaţia online.

În Franţa, rezultatele la bacalaureat sunt aşteptate marţi, 5 iulie. Acestea sunt supuse unei atenţii speciale deoarece la 20 iunie agenţia de ştiri AFP a relatat despre o scurgere a subiectelor la matematică de la bacalaureat. În plus, site-ul cotidianului Le Monde a scris la 23 iunie că Luc Chatel, ministrul Educaţiei, a decis deschiderea unei anchete asupra unor posibile scurgeri de subiecte la probele de fizică şi limba engleză. Joi, RTL.fr a publicat fotografii primite de la un licean parizian cu subiectele de la fizică şi engleză cu o zi înaintea probelor.

Chiar dacă Franţa nu a obţinut niciodată la bacalaureat o promovabilitate atât de scăzută ca în România, Ministerul Educaţiei a cerut o întărire a nivelului de securizare a probelor, mai scrie slate.fr.

Cele mai citite

Ministrul Economiei: România va deveni mai competitivă, în urma aderării depline la spaţiul Schengen

Ştefan Radu Oprea a mai precizat că aderarea va reduce semnificativ costurile generate de timpii de aşteptare în vămile de trecere spre Ungaria sau...

Liga Campionilor: Borussia Dortmund-FC Barcelona 2-3/Juventus Torino-Manchester City 2-0

FC Barcelona a învins-o pe Borussia Dortmund cu scorul de 3-2, miercuri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a şasea a Ligii Campionilor...

Este oficial! România cu drepturi depline în Schengen de la 1 ianuarie 2025

O perioadă, vor rămâne la granițe controale aleatorii Miniştrii de interne din ţările UE au aprobat joi dimineaţa, la Bruxelles, aderarea României şi Bulgariei la...
Ultima oră
Pe aceeași temă