Ministrul francez de interne Claude Gueant a anunţat într-un interviu acordat Le Parisien şi publicat luni o serie de măsuri pentru a combate infracţionalitatea în rândul imigranţilor români, informează Mediafax.
Circa 10% dintre infracţiunile înregistrate la Paris sunt comise de români, a declarat ministrul francez de interne. El a subliniat că infracţionalitatea română „s-a accentuat în ultimele săptămâni” la Paris, dar şi la Marsilia şi Lyon, deşi în măsură mai mică.
Potrivit lui Gueant, „parizienii pot constata pe străzi că această infracţionalitate este cotidiană”, fapt confirmat, de altfel, şi de cifre: „4800 de puneri sub acuzare ale unor români arestaţi la Paris, faţă de 2.500 în aceeaşi perioadă din 2010, adică o creştere cu 90%”.
Gueant a precizat că aproape 1.200 de cetăţeni români au fost deferiţi justiţiei în ultimele şapte luni numai la Paris.
Ministrul a atras atenţia că Spania şi Germania sunt în aceeaşi situaţie.
Oficialul francez consideră că infracţionalitatea în rândul românilor este dificil de combătut pentru că faptele sunt comise adesea de minori, care au adesea 12 – 13 ani. Copiii sunt folosiţi de infractori mai în vârstă, care încasează între 70 şi 100 de euro pe zi de la fiecare dintre ei.
În aceste condiţii, el a anunţat o serie de măsuri care vizează combaterea acestui fenomen, precum numirea unui „magistrat de legătură”, care să organizeze repatrierea minorilor infractori sau, dacă au rude în Franţa, predarea lor către familie înainte de repatriere.
De asemenea, controalele pe aeroporturi şi în aerogările internaţionale vor fi sporite, pentru că „românii sunt membri ai Uniunii Europene, dar nu este suficient să fii membru al acestei Uniuni pentru a avea drept de şedere”. „Putem să repatriem oamenii care disturbă ordinea publică şi pe cei care stau pe teritoriul nostru fără resurse legale. În această chestiune, vom face mult mai mult decât am făcut până acum”, a afirmat el.
Mai mult, prefectul poliţiei din Paris, Michel Gaudin, va interzice începând de săptămâna aceasta cerşitul pe Champs Elysees.